Dacă tendinţele din ultimele trei decenii vor continua, este posibil ca, în 40 de ani, toţi adulţii din Statele Unite să fie supraponderali, se precizează într-un studiu finanţat de Guvernul american şi preluat de Reuters.
Cifra ar putea părea alarmantă, chiar imposibilă, însă cercetătorii spun că, şi în condiţiile în care procentul actual nu atinge 100%, orice creştere este îngrijorătoare, deoarece două treimi din populaţia Statelor Unite sunt deja supraponderale.
"Din punct de vedere genetic şi fiziologic, ar trebui să fie imposibil ca adulţii din SUA să devină supraponderali", a precizat dr. Lan Liang de la Agenţia Guvernamentală penru Controlul şi Supravegherea Sănătăţii. Aceasta a adăugat că, dacă tendinţa persistă, "asta este direcţia către care ne îndreptăm".
Lan Ling a mai spus că unele grupuri din Statele Unite au atins deja rate mari de supraponderalitate şi obezitate. În rândul femeilor afro-americane, de exemplu, rata aceasta este de 78%.
Datele oferite fac parte dintr-un sondaj realizat de Guvernul SUA în perioada 1970-2004, iar dacă tendinţele actuale se menţin, până în 2030, 86 % dintre americani vor fi supraponderali şi rata obezităţii va atinge un procent de 51%.
Până în 2048, toţi adulţii din SUA vor fi moderat supraponderali, au indicat cercetătorii.
Problemele de greutate vor fi ridicate, mai ales în rândul afro-americanilor şi al mexicano-americanilor, potrivit acestui studiu. Toate femeile de culoare vor fi supraponderale până în 2034, la fel şi 90% din bărbaţii mexicano-americani.
"Aceste cifre ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă asupra a ceea ce s-ar putea întâmpla dacă nu se iau măsuri imediate", a precizat medicul Lan Ling. "Efortul nu trebuie să fie numai individual, ci este necesar să aibă dimensiuni sociale", a spus Ling.
În acelaşi studiu se menţionează că nu numai silueta americanilor se va modifica, dar şi costurile legate de îngrijirea medicală a persoanelor obeze se vor dubla în fiecare decadă, ajungând la 957 de miliarde de dolari în 2030, adică o şesime din fondurile alocate acestui domeniu al sănătăţii publice în SUA.
Citiţi şi:
Grecii, cei mai grei din Europa
(18:00)