Crimă filmată la Galaţi | VIDEO

Crimă filmată la Galaţi | VIDEO

O angajată a unei case de amanet din Galaţi a fost ucisă în urmă cu două luni, iar crima a fost surprinsă de camerele de supraveghere instalate în instituţie. Imaginile arată nu doar scena şocantă a crimei, dar şi indiferenţa trecătorilor care au preferat să se îndepărteze când au văzut victima plină de sânge, zbătându-se între viaţă şi moarte.

Poliţia a reuşit de-abia ieri să-l identifice pe criminal, un tânăr de 18 ani, din judeţul Galaţi. El este cercetat, în lipsă, pentru omor deosebit de grav şi tentativă de jaf şi este căutat de către oamenii legii. 

Mihaela Streşină, în vârstă de 25 de ani, a fost înjunghiată de vreo 14 ori de un tânăr necunoscut. Crima a avut loc pe 14 iunie, în jurul orei 8.00, la casa de amanet Romero. Autorul crimei a pătruns în casa de amanet din cartierul Micro 40 prin acoperiş, după care a atacat-o pe vânzătoare cu un cuţit, în momentul în care aceasta s-a prezentat la muncă, a explicat Ştefan Gohoreanu, subcomisar în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi. Potrivit anchetatorilor, criminalul stătuse la pândă încă de la ora 6.00 dimineaţa. Ceea ce s-a întâmplat este cu atât mai tragic cu cât victima aflase doar cu o zi în urmă că era însărcinată în două luni.

Agresorul n-a furat nimic, însă a lăsat un bilet care i-a şocat pe poliţişti. Mesajul criminalului este următorul: "dacă nu aveaţi seif nu făceam asta", relatează Realitatea.

Filmul din galeria multimedia conţine imagini şocante.

CITIŢI ŞI:

Vânzătoarea ucisă în stil mafiot era însărcinată

(12:41)

 

Ne puteți urmări și pe Google News