Florian Bichir: "Nu ştiu ce mă face să cred că preşedintele Traian Băsescu nu mai este atât de sigur pe el ca odinioară".
Pare îngândurat, măcinat de o problemă care nu-i dă pace. Nu cred că este nici problema sondajelor, nici faptul că ar putea pierde încă un mandat. Dimpotrivă, cred că Traian Băsescu nu are încă un contracandidat serios, decât poate în persoana lui Adrian Năstase, dacă nu-i face DNA-ul vreo bucurie tocmai acum când a anunţat că vrea să se bată pentru Cotroceni. Nici de popularitatea lui nu-mi fac probleme, pentru că va recupera imediat când va avea contact din nou cu electoratul. În plus, se mobilizează ceva de speriat în campanii şi are o forţă şi o rezistenţă ieşite din comun. Scăderea lui în procente era previzibilă, pentru că nu are la îndemână pârghii importante, iar în ochii unor a rămas cu imaginea că „dă din gură“, cum se spune în popor. Problema lui Traian Băsescu este alta. Aceea că PDL nu se comportă la înălţimea aşteptărilor sale. Că, deşi mimează forţa, este încă găunos. O fi Emil Boc credincios, dar nu are acea charismă, iar a repeta la nesfârşit ce spune preşedintele nu-i nici măcar haios. Nu degeaba l-am poreclit (şi am auzit că s-a supărat, deşi o făceam în glumă) prelungirea inutilă a lui Traian Băsescu. Un alt susţinător fanatic, Elena Udrea e văzută şi catalogată drept o păpuşă Barbie. Adriean Videanu şi-a îngropat viitorul politic la Primăria Capitalei. A fost obligat de partid, dar scârba cu care a ocupat postul de primar l-a costat. Încercările de respiraţie gură la gură făcute lui Mona Muscă nu-s nici ele prevestitoare de lucruri bune în tabăra „liberalilor generoşi“ care-au trecut la PD. Valeriu Stoica e un strateg genial, dar armata lui e mică şi obosită. Nu mai are suflu... Calculul hârtiei pe care-l fac toţi apropiaţii PDL e simplu. O să câştige 40%, fac o majoritate simplă, iar Traian Băsescu oferă postul de premier PDL. Şi dă-i, frate, trai nineacă vreo 4 ani. La prima vedere pare corect, dar va obţine PDL scorul de 40%? Asta-i întrebarea! În plus, guvernarea-i treabă grea şi încep să apară facturile de la Bruxelles. Iar un Traian Băsescu care nu-i în opoziţie, care nu critică parcă nu-i el. Va critica un an de zile greaua moştenire a lui Tăriceanu? E greu de crezut. Va lăuda guvernul care s-a pus pe muncă şi va promite din nou o întâlnire „la ţepe“? Iată întrebări care cred că-l frământă pe preşedintele Băsescu, despre care poţi spune orice, dar nu că nu se pricepe la această ocupaţie - politica.