Solcanu ar reveni în PSD dacă s-ar schimba conducerea

Solcanu ar reveni în PSD dacă s-ar schimba conducerea

Senatorul, care şi-a dat demisia recent din PSD, susţine că ar putea reveni în partid, într-o altă formulă de conducere, el reproşându-i actualului lider PSD, Mircea Geoană, că a comis numeroase erori.

"După ce am plecat din PSD, m-au sunat mulţi oameni din ţară. Le-am spus că nu voi înfiinţa un nou partid. Eu nu pot să fiu altceva decât social-democrat. Poate voi fi din nou în PSD, într-o altă formulă de conducere centrală şi locală. În formula de azi, partidul a făcut atâtea erori", a declarat Solcanu, citat de Mediafax.

Printre greşelile actualei conduceri, Solcanu a enumerat suspendarea preşedintelui Băsescu şi "decizia de a scoate fostul PD din Guvern şi aducerea acestui partid în opoziţie lângă PSD".

El a evitat să spună cine este, în opinia sa, persoana potrivită pentru a conduce PSD, însă a spus că "Adrian Năstase e un lider de anvergură".

Senatorul Solcanu a declarat că îşi menţine decizia de a nu mai candida la alegerile parlamentare din toamnă, afirmând totodată că a primit deja oferte din partea a două partide pentru a candida, în timp ce unii apropiaţi îl sfătuiesc să candideze ca independent.

El a demisionat din PSD pe 19 iulie, reproşând faptul că a fost marginalizat în cadrul filialei ieşene a PSD, de către conducerea organizaţiei. 

CITIŢI ŞI:

Nichita: "Solcanu ar fi fost oricum exclus din PSD" Geoană tratează demisia lui Solcanu cu "Amin"

Sursa: Mediafax (17:40)         

Ne puteți urmări și pe Google News