Testată pe cobai, pilula, numită AICAR, a dovedit că intensifică procesul de ardere a grăsimilor şi vitalitatea organismului.
Experţii sunt de părere că medicamentul ar putea fi benefic în prevenirea unor boli diverse, de la obezitate la distrofie musculară.
De asemenea, s-a dovedit şi că starea de slăbiciune specifică vârstei înaintate poate fi controlată cu ajutorul acestei pastile.
"Avem exerciţiile fizice într-o pastilă", a declarat profesorul Ronald Evans, de la Institutul Salk, din California.
Şoarecii sedentari care au făcut, timp de patru săptămâni, tratament cu AICAR au reuşit să ardă mai multe calorii şi grăsimi decât animalele netratate.
Testaţi fizic, şoarecii trataţi au reuşit să alerge o distanţă cu 50% mai mare decât ceilalţi. Condiţia lor fizică s-a îmbunătăţit, rezultatele fiind surprinzătoare, a indicat profesorul Evans.
"Păcăleşte muşchii, dându-le senzaţia că sunt lucraţi zilnic", a spus acesta.
Medicamentul ar putea fi disponibil în magazine peste câţiva ani.
(16:35)
Sursa:Dailymail.co.uk.