Confecţionate din catifea, pluş, mătase, organza, piele, blăniţă, in ori cânepă, îmbrăcămintea acestor accesorii "vorbeşte" de la sine despre personalitatea ta.
Specialiştii în amenajări interioare sunt de părere că pernele pot deveni piese foarte importante de decor şi recomandă ca, în alegerea lor, să ţii cont de camera unde vor fi amplasate, de stilul în care este mobilată încăperea şi de cromatica obiectelor din locuinţă.
„De exemplu, într-un ambient rustic, este indicat să alegi perne care au «îmbrăcămintea» confecţionată din fire naturale, precum bumbacul sau inul. De aici nu trebuie să lipsească pernele cu modele florale. Din punct de vedere cromatic, cele mai potrivite sunt culorile pământului“, consideră Irina Man, reprezentantul companiei Akt Decor. Totodată, ideale în acest spaţiu sunt şi cele care au aplicaţii cusute manual. „Pentru o cameră amenajată foarte modern se potrivesc cele cu paiete, pietre şi ştrasuri“, spune Marlene Suciu, reprezentantul companiei Kare. Pentru o cameră romantică se poate opta pentru unele care au aplicaţii din materiale preţioase precum mătasea, dantela şi voalul, iar ca formă merg toate, chiar şi una ca o inimă. Experţii în amenajări interioare spun că „îmbrăcămintea“ pernelelor poate fi confecţionată din catifea, pluş, satin, mătase, organza matlasată, piele, blăniţă, in ori cânepa. Asortează-le cu pilota şi draperiile „Feţele de pernă pot fi accesorizate, la rândul lor, cu perle, cristale, mărgele, şnururi, scoici, frunze, ghindă sau sfoară“, spune designerul de amenajări interioare Alina Moşiu. Este recomandat să alegi perne care să aibă culoarea sau modelul ca pilota şi care să fie din acelaşi material pe care îl au draperiile ori perdelele. „Cromatic, perna se poate alinia la tonalitatea ambientului sau poate face notă contrastantă într-o încăpere“, este de părere experta Alina Moşiu. Pătrate şi în formă de sul Pernele mici (pătrate) sau alungite (în formă de sul) sunt preferate pentru decorarea încăperilor, iar pentru dormit sunt indicate cele de dimensiuni foarte mari, dreptunghiulare. „Dacă la pernele decorative nu contează culoarea şi poţi să le alegi în funcţie de preferinţe, pentru dormit sunt recomandate culorile deschise, pastelate“, spune Irina Man.
Sub aspect estetic, pernele pot fi utilizate pe canapea, pat sau fotolii. De asemenea, dacă vrei ceva deosebit, de efect, le poţi pune lângă şemineu sau, pur şi simplu, direct pe pardoseală! Totodată, pernele foarte mari, rotunde, pot fi folosite şi ca scaune pentru o măsuţă foarte joasă, ovală, într- un ambient oriental. CAMERA COPILULUI Alege figuri din desene animate Dacă vrei să creezi o atmosferă veselă şi plină de culoare în încăperea destinată copilului, alege câteva perne în formă de animale, de dimensiuni diferite şi colorate cât mai viu. Le poţi aşeza pe scaune, mese, etajere, dar şi pe jos. Însă pernele pe care va dormi trebuie să fie clasice, pătrate sau dreptunghiulare şi de preferat bleu, roz sau galben pai. Dacă totuşi ţi se par prea monotone, pune-le „feţe“ pe care să fie desenate personaje din desene animate. Sursă: designerul Alina Moşiu