EDITORIALUL EVZ: Salvador - geniul poliţiei

EDITORIALUL EVZ: Salvador - geniul poliţiei

Florian Bichir: "Pe lângă o mulţime de indivizi pe care îi roade casca, iar IQ-ul nu depăşeşte 70, există şi poliţişti foarte deştepţi."

Sincer nu-i înţeleg pe cei care îi consideră pe poliţişti nişte proşti. „Curcani“, „gabori“, „sticleţi“, „copoi“, „Garcea“ sunt doar câteva din poreclele date oamenilor legii. De fapt, bancurile despre poliţişti fac carieră internaţională şi nu există ţară în care acestea să nu facă furori.

Pe lângă o mulţime de indivizi pe care îi roade casca, iar IQ-ul nu depăşeşte 70, există şi poliţişti foarte deştepţi. Iată un exemplu ca să nu vorbim în van. Victor Salvador Caragea este comandant adjunct al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj. Salvador a devenit celebru după o altercaţie cu Miron Cozma. În timpul grevei minerilor din 1994, subofiţerul nu i-a permis liderului ortacilor să îşi parcheze maşina în faţa Prefecturii. Cozma l-a ameninţat atunci pe Caragea în fel şi chip pentru „tupeu“ şi i-a ars o palmă. Minerul-şef a fost achitat, dar poliţistul a devenit o vedetă.

Spre uimirea tuturor, Caragea a fost avansat la excepţional de trei ori în ultimii doi ani. Asta deşi astfel de promovări au loc doar dacă e război - Doamne fereşte! - sau a făcut cine ştie ce fapte de vitejie.

Să nu fim răi! Salvador Caragea merită cu prisosinţă aceste avansări. Cum în raniţa fiecărui soldat stă un baston de mareşal, subofiţerul nostru s-a ambiţionat, iar astăzi este comisar-şef. Omul a studiat temeinic. După palmă, parcă trezit la realitate, Caragea a absolvit, în 1997, Facultatea Tehnologia Construcţiilor de Maşini. Asta ca să le închidă gura celor care-l ridiculizau că a fost tractorist. Patima pentru carte nu s-a oprit aici. În 2002 a urmat cursuri postuniversitare de management la Academia de Poliţie „Al.I. Cuza“ şi s-a perfecţionat în informatică. În 2003 a învăţat engleza, iar anul următor a urmat Cursul FBI „Interview Interogation Tehniques“. Anul 2004 şi l-a petrecut cu managementul schimbării, pentru ca în 2007 să dea marea lovitură. A absolvit două facultăţi (Ştiinţe Juridice şi Ştiinţe Economice) la Târgu-Jiu. Şi pentru că-şi intrase în mână, a mai făcut şi un master în Finanţe şi Asigurări, că era păcat să-l ierte.

În prezent, Salvador e doctorand la Universitatea din Petroşani şi s-a înscris la o şcoală de diplomaţie. Nimic nu-l mai poate opri! Academia Română ar trebui să îi rezerve de pe acum un loc de nemuritor.

Urmărind această carieră impresionantă, nu poţi trage decât două concluzii. Ori şcoala românească a ajuns de râsul curcilor, ori omul este un geniu. În acest caz, în Gorj nu mai există picior de infractor, iar Salvador trebuie făcut şeful Poliţiei Române. Dacă nu cumva ni-l suflă NASA până atunci.

„Mamă, vreau să mă fac poliţist!“

Ne puteți urmări și pe Google News