Mircea Marian: "Raportul este o mostră de fariseism produsă de birocraţii de gelatină de la Bruxelles, care şi-au jugănit propriul document".
Nici unul dintre înalţii demnitari români acuzaţi de corupţie nu a fost condamnat. Aceşti oameni sunt protejaţi de parlament, de Consiliul Superior al Magistraturii şi de judecătorii de la Înalta Curte. Guvernul nu se grăbeşte să promoveze o legislaţie anticorupţie care să prevadă sentinţe minime obligatorii „suficient de disuasive“. Cam acestea sunt faptele prezentate în ultimul raport al Comisiei Europene. Concluzia, uluitoare, a documentului este: „România a început să se îndrepte în direcţia bună“.
Aşa arată o mostră tipică de ipocrizie a birocraţilor de gelatină de la Bruxelles, care, sub presiune politică, şi-au jugănit propriul raport. Ameninţarea că aderarea României la spaţiul Schengen şi adoptarea monedei euro vor fi întârziate a dispărut peste noapte, probabil la cererea lobbyştilor de la Bucureşti. Comisarii europeni le-au arătat politicienilor români că ştiu să latre, dar nu au curajul să şi muşte. O frază alambicată, strecurată într-o zonă necitibilă a raportului, ne avertizează că, fără un control eficient al fraudelor, am putea păţi ca bulgarii şi s-ar putea să nu mai avem acces „deplin“ la fondurile structurale. Şi ce? Oricum, clientela care, cu binecuvântare politică, are acces la fonduri nu reuşeşte să cheltuiască toţi banii oferiţi de bunii samariteni europeni. Problema este că nu putem noi să furăm cât ne oferă ei. Cât despre aplicarea clauzei de salvgardare, „Comisia consideră că sprijinul este mai eficace decât sancţiunile“. Ce minciună greţoasă! Chiar crede oare cineva de la Bruxelles că Tăriceanu şi consilierul său Chiuariu nu reuşesc să răpună corupţia din cauză că nu au primit suficient ajutor din partea Comisiei Europene?
Dacă aş fi în locul parlamentarilor de la Bucureşti, m-aş grăbi să marchez publicarea ultimului raport al comisiei printr-o sesiune extraordinară, în care să se respingă cererea de începere a urmăririi penale împotriva lui Năstase şi Mitrea. În fond, acest document nu este decât epitaful de pe mormântul luptei cu corupţia. Odihnească-se în pace! În noiembrie 2007, procurorul belgian Willem de Pauw scria, într-un raport pregătit pentru Comisia Europeană, că dacă eforturile anticorupţie ale României continuă să se evapore în acelaşi ritm, în şase luni această ţară va reveni la situaţ ia din 2003. Profeţia sa a fost îndeplinită aproape în totalitate. Diferenţa între situaţia din 2003 şi cea din 2008 este că, acum, oficialii de la Bruxelles sunt dispuşi să închidă ochii la ceea ce se întâmplă în România, promovată (pe merit?) în rândul membrilor UE. Şi opinia publică din ţară s-a săturat de o dezbatere care pare a fi complet sterilă. În 2003, nu cred că personaje precum Oprişan ar fi avut curaj să se prezinte în faţa electoratului. În 2008, faptele lor au fost graţiate prin votul popular.
Dacă UE n-ar fi fost ea însăşi un loc al corupţiei şi al risipei neruşinate a banului public, astăzi, România ar fi fost sancţionată la fel ca şi Bulgaria. Sau cel puţin ar fi primit un ultimatum clar şi ferm. În loc să scoată biciul, blândul preşedinte Barroso le-a oferit corupţilor politicieni români o bucăţică de zahăr şi i-a rugat frumos să se cuminţească.
Vezi şi:
UE pune tunurile pe Parlamentul României
Recomandările noastre
