Renate Weber, ministru al justiţiei, şi Daniel Dăianu, ministru al economiei, sunt propunerile PNL pentru viitorul guvern, dacă liberalii vor participa la formarea lui.
Renate Weber la Ministerul Justiţiei şi Daniel Dăianu la Ministerul Economiei se numără printre propunerile PNL pentru viitorul guvern, în eventualitatea în care liberalii vor participa, după alegeri, la formarea executivului. Pentru celelalte portofolii sunt discutate, cel puţin pentru moment, nume din actualul guvern.
Pe de altă parte, liberalii trebuie să-şi fixeze priorităţile, în condiţiile în care în viitorul guvern, indiferent cu cine-l vor forma, nu vor putea solicita decât postul de vicepremier şi patrucinci portofolii guvernamentale. Miniştrii în aşteptare
Discutarea acestor propuneri pentru viitorul guvern se face sub „paravanul“ creării unor comisii de specialitate, care să coordoneze elaborarea programului de guvernare al liberalilor.
Săptămâna trecută, PNL-iştii au oficializat doar faptul că ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian, va strânge propunerile pentru comisii şi va coordona realizarea programului de guvernare, aceste operaţiuni având drept termen luna septembrie. Premierul a vrut astfel să evite compararea PNL cu PSD, care tocmai fusese criticat de presă pentru înghesuiala la portofoliile virtuale.
Totuşi, numele se discută deja la vârful PNL. Astfel, Renate Weber a transmis deja conducerii liberale că vrea să participe la redactarea programului de guvernare, pe partea de Justiţie şi drepturile omului. Pe baza faptului că se va ocupa de acest capitol, Renate Weber va fi propusă de liberali pentru portofoliul Justiţiei, au afirmat surse din PNL.
După ce a fost aleasă în Parlamentul European pe listele PNL, Renate Weber a anunţat că nu va renunţa la mandat pentru un post în ţară. Ea s-a menţinut pe această poziţie, chiar dacă, în presă, au apărut speculaţii conform cărora îi va lua locul lui Tudor Chiuariu la Justiţie. După alegerile parlamentare, Renate Weber are o acoperire: noul executiv se va forma în decembrie, iar mandatul europarlamentarilor expiră în primăvara anului viitor. Vosganian, candidat la postul de ministru al finanţelor
Europarlamentarul PNL Daniel Dă- ianu se află într-o situaţie similară. El ar urma să coordoneze partea economică a programului de guvernare. Chiar dacă, în prezent, Economia şi Finanţele sunt comasate, liberalii nu exclud ca viitorul premier să dorească separarea lor. În aceste condiţii, liberalii vor să-l propună pe Vosganian la Finanţe şi pe Dăianu la Economie.
La majoritatea celorlalte comisii, deocamdată, nu s-au produs surprize, printre cei care vor redacta programul de guvernare numărându-se, în general, actualii demnitari ai partidului: Ludovic Orban la Transporturi, Paul Păcuraru la Muncă, Cristian David la Interne, Adrian Iorgulescu la Cultură. Unii dintre demnitarii actualului cabinet nu şi-au formulat încă o opţiune clară: Eugen Nicolăescu nu a anunţat dacă vrea să se ocupe de Sănătate, iar Teodor Meleşcanu nu s-a hotărât dacă va participa la programul de guvernare pe domeniul Apărare sau Afaceri Externe.
COORDONATORI
Antonescu şi Orban, posibili vicepremieri Echipei de realizare a programului de guvernare i se vor alătura coordonatorii politici, ca de pildă vicepreşedintele Crin Antonescu. El sau Ludovic Orban ar putea ocupa postul de vicepremier în viitorul guvern. Poziţionarea exactă a fiecărui reprezentant liberal va fi stabilită după alegeri şi va depinde, până la urmă, de scorul partidului în alegeri şi de rezultatul negocierilor cu viitorii parteneri de guvernare.