Puţini ştiu că, de fapt, o cheamă Colea Bălaşa şi că a plecat în lume de la 14 ani. Mulţi se urcă în liftul pe care ea îl "conduce", din 1995, pe ruta parter-Lăptărie.

În fiecare zi, la ora 18.00 fix, intră în lift. Se aşază în colţul din stânga, pe scaunul cu spătar, pe care se află o pernă bleumarin. În poală ţine un goblen neterminat. Sau un pulover şi-o pereche de andrele. După sezon.

De 13 ani încoace, tanti Lili plimbă lumea. De jos în sus şi de sus în jos, până în zori. Pe liftiera de la Motoare o ştie tot bucureş teanul care a urcat, măcar o dată, în Lăptăria (lui) Enache sau pe terasa de deasupra Teatrului Naţional Bucureşti. Este unul dintre personajele Capitalei. Unii, mai emo, o iau „la mişto“, alţii o salută respectuos de câte ori îi urcă, gratis, la o bere.

Colea Bălaşa alias Lili

N-o cheamă Lili, ci Colea Bălaşa. Lili i se zicea acasă. Şi cum era mai la îndemână numele de alint, aşa a rămas şi pentru tinerii diverselor generaţii, cu care-şi împarte, din ’95, spaţiul din ascensor.

Înainte să fie „doamna de la lift“ - singura care are dreptul să apese butoanele cu cifre care urnesc maşinăria - era copilă în Mănăstirea Călăraşi. De acolo a plecat în lume, la 14 ani şi jumă tate. A făcut liceul de tricotaje şi confecţii la Bucureşti, apoi a lucrat câţiva ani la abator. De acolo a fost dată în şomaj înainte să facă „şcoala de calificare pentru însoţitor de ascensor“. „Vreo lună m-am şcolit: am învăţat cum funcţionează liftul, cum să mă comport cu lumea, cum să ajut oamenii dacă se întâmplă ceva, să nu se panicheze, să stea liniştiţi“, povesteşte doamna Lili. Şi pentru că a luat examenele cu note numai de 10, ISCR-ul i-a oferit un post bun: în buricul târgului, în clădirea Teatrului Naţional.

„Nu am timp să mă plictisesc“

Cum vine, se aşază în lift şi nu se ridică decât dacă iese până la toaletă. Nu amorţeşte, nu ameţeşte. Iar dacă o întrebi de plictiseală, îţi râde în nas: „Nu am timp să mă plictisesc. Eu, de când mă ştiu, lucrez de mână“.

A pierdut de multă vreme numărătoarea goblenurilor pe care le-a tot făcut „în timpul serviciului“ şi le-a vândut în ţară sau peste hotare. „Trebuie să fie mii, că doar fac de când mă ştiu, de pe la 9 ani! Dar nici nu contează, eu tot nu mă opresc“, spune femeia.

Cu teatrul deasupra capului

E grea meseria ei şi mai ales obositoare. Iar cearcănele de sub ochii femeii de 49 de ani confirmă acest lucru. Compensează însă oboseala cu prieteniile cu artiştii care vin pe La Motoare sau joacă teatru în Lăptărie. S-ar duce şi ea la spectacolele „care se joacă deasupra capului“, că doar de invitaţie nu s-ar pune problema. Dar nu are cum să părăsească postul.

Cât despre familia cu care petrece „nici pe sfert din timpul cât stau în lift“, e mândră nevoiemare: are o fată profesoară de limba română şi una studentă la jurnalism. Şi mai e mândră şi de apariţiile ei la televizor, şi de vizitele pe care i le fac „foştii clienţi“: „Anul trecut, în toamnă, m-am trezit cu un cetăţean, român de-al nostru, stabilit la Paris. Îl plimbasem multe ture la Motoare... Mă văzuse la televizor şi zice «Doamnă, aşa m-am bucurat!»“, râde timid liftiera cu gândul la toţi cei care o ţin minte o viaţă.

„CLIENŢII“

Generaţia ’90 îi cânta, cei de azi o trag de păr

Pe toţi îi roade curiozitatea cum de ştie exact câte picioare au intrat în lift dacă stă cu ochii în goblen. Şi cum găseşte momentul potrivit să zică, pe un ton grav: „O persoană şi gata“. Sau: „Una înapoi! Mă întorc să vă iau imediat“. „De atâţia ani mi s-a format ochiul. Îmi văd de modelul de pe goblen, dar ştiu exact când s-au făcut şase şiatunci nu mai las pe nimeni înăuntru“, explică tanti Lili. De la numărul de persoane acceptate încep şi „problemele din lift“. „Tinerii ăştia sunt culmea! Habar n-au că îşi pun viaţa în pericol. Dacă n-aş fi eu, ar scrie pe pereţi şi s-ar bloca în fiecare zi“, se încruntă tanti Lili.

Zice că „tinerii din ziua de azi“ o trag de păr sau îi zic „babă“, o înjură sau „fac mişto“ de ea. Nu generalizează, nu sunt toţi o apă şi-un pământ. Dar tot nu se compară cu generaţia din anii ’90: „Îmi era drag să-i plimb cu liftul. Tudor Chirilă, Ovidiu Niculescu, Ştefan Bănică Jr. Când veneau în Lăptărie, înainte să urce, îmi cântau «Tudoriţo lele!». Nu făceau glume proaste“.