"Vânătorii de nazişti" au mai descoperit un criminal

"Vânătorii de nazişti" au mai descoperit un criminal

Aribert Heim, cunoscut ca "Doctorul Morţii" şi unul dintre cei mai importanţi oameni care au participat la crimele comandate de Hitler, a fost găsit în Chile, informează BBC.

Reprezentanţii Centrului Simon Wiesenthal, supranumiţi şi "vânătorii de nazişti", cred că Heim se ascunde în Patagonia, în casa fiicei sale. Aceştia au informaţii conform cărora Heim a realizat o arhivă cu datele victimelor pe care le-a torturat şi pe care apoi le-a ucis în lagărele de concentrare din Mauthausen, Austria, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

El este acuzat că i-ar fi ucis pe evrei folosind metode dintre cele mai crude. Conform supravieţuitorilor Holocaustului, "Doctorul Morţii" făcea operaţii şi amputări ale membrelor fără să folosească un anestezic, numai pentru a vedea cât de multă durere pot suporta victimele sale.

Injecţiile în inimă cu benzină, apă sau otravă erau metodele preferate de Heim în lagărul din Mauthausen.

"În ultimele zile am primit informaţii de la două surse diferite, ambele legate de Chile, despre care credem că au potenţial, în sensul de a-l găsi pe Heim", a declarat Efraim ZUroff, directorul Departamentului Israel din Centrul Simon Wiesenthal.

Grupul de cercetărori a pus o recompensă de 315.000 de euro pentru orice informaţie care ar duce la arestarea lui Aribert Heim.

"Crimele sale sunt foarte bine documentate, pentru că a ţinut un jurnal al operaţiilor pe care le-a realizat. A torturat foarte mulţi oameni în  Mauthausen şi a folosit părţi al cadavrelor drept ornamente pentru casă", a declarat Zurrof.

După război, Heim a fost deţinut de forţele SUA, însă nu a fost pus sub acuzaţii. El a mai practicat medicina în oraşul german Baden-Baden până în 1962, când a părăsit ţara ca urmare a deciziei autorităţilor de a-l pune sub acuzare. Dacă ar mai fi în viaţă, Aribert Heim ar avea 94 de ani.

(12:26)

Ne puteți urmări și pe Google News