Poveşti ţigăneşti la Ministerul Culturii

Poveşti ţigăneşti la Ministerul Culturii

Două documentare despre condiţia romilor, "Rubina" şi "Fernando", vor fi proiectate mâine la Ministerul Culturii şi Cultelor (MCC), informează MEDIAFAX.

Cele două pelicule prezintă poveştile unor romi care trebuie să facă faţă conflictului dintre normele tradiţionale şi cerinţele lumii moderne.

Filmul "Rubina", în regia lui Laurenţiu Calciu, prezintă povestea de succes a unei femei rome din Botoşani, provenită dintr-un mediu tradiţional.

Personajul principal, Rubina, s-a dezvoltat profesional depăşind conflictul tradiţionalism - modernism, în meseria de mediator sanitar.

La proiecţia filmului vor fi prezenţi, printre alţii, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Romi, Bumbu Ioan Gruia, directorul general al Centrului Naţional de Cultură al Romilor, Mihaela Zătreanu şi personajul principal al filmului, Rubina Ferariu.

Filmul "Fernando" spune povestea unui băieţel de etnie romă, în vârsta de 8 ani, care doreşte să înveţe, în ciuda faptului că trăieşte într-o comunitate marginalizată. La proiecţia filmului va fi prezent şi actorul Fernando Căldăraru, împreună cu tatăl său, Mihai Căldăraru.

Cele două proiecţii vor fi urmate de dezbateri pe marginea subiectelor prezentate.

(20:40)

 

Ne puteți urmări și pe Google News