Campioana europeană Spania şi-a tăiat partea leului şi în ierarhiile de final, dovedind că adjudecarea trofeului este pe deplin meritată.
Euro 2008 a devenit istorie odată cu ultimul fluier al italianului Roberto Rosetti în finala de la Viena. Iar istoria fotbalului nu păstrează altceva decât statisticile. Experţii au tras linie şi au stabilit superlativele turneului final din Austria şi Elveţia. Cum era şi firesc, campioana europeană Spania excelează la toate capitolele, în timp ce formaţii precum Rusia sau Turcia îşi confirmă statutul de revelaţii şi în calculele statisticienilor. Din păcate, România se regăseşte cam peste tot printre codaşe, topurile Campionatului European confirmând şi ele că participarea echipei naţionale la regalul fotbalului european a fost mai degrabă un eşec.
Clasamentul final al acestui Euro evidenţiază mai degrabă marile dezamăgiri ale turneului. Campioanele ultimelor două ediţii se află în coadă: Grecia pe ultimul loc, iar Franţa - pe penultima poziţie a ierarhiei. Cu două egaluri înregistrate în faza grupelor, România se clasează abia pe locul 12.
Spaniolii domină toate topurile
Xavi Hernandez, mijlocaşul Spaniei, a fost desemnat cel mai bun jucător de la acest Campionat European. Alegerea a fost făcută de comisia tehnică a UEFA şi de voturile fanilor. Xavi (28 de ani) a jucat cinci meciuri la Euro şi a reuşit un gol, în semifinala contra Rusiei. Abilitatea sa de a coordona jocul Spaniei de la mijlocul terenului a fost determinantă. La capitolul golgheteri, tot un iberic a ieşit primul: David Villa a marcat patru goluri.
Ca urmare a succesului de la Euro, Federaţia Spaniolă de Fotbal va primi 23 de milioane de euro în urma acestui Campionat European. Ibericii au reuşit să ia suma maximă, ei înregistrând şase victorii din tot atâtea meciuri. Totalul premiilor acordate de UEFA s-a ridicat la această ediţie a Europenelor la suma de 184 de milioane de euro.
"L-am ales pe Xavi Hernandez fotbalistul Europenelor pentru că este imaginea înglobată a jocului ibericilor. Ştie să paseze, să avanseze cu mingea şi a avut o mare contribuţie la capitolul posesie a balonului.", Andy Roxburgh, directorul Comisiei tehnice a UEFA
CEI MAI BUNI
Lotul Euro 2008 întocmit de UEFA
Portari: Gianluigi Buffon (Italia), Iker Casillas (Spania), Edwin Van der Sar (Olanda)
Fundaşi: Bosingwa (Portugalia), Philipp Lahm (Germania), Carlos Marchena (Spania), Pepe (Portugalia), Carles Puyol (Spania), Yuri Jirkov (Rusia)
Mijlocaşi: Hamit Altintop (Turcia), Luka Modrici (Croaţia), Marcos Senna (Spania), Xavi Hernandez (Spania), Konstantin Jirianov (Rusia), Michael Ballack (Germania), Cesc Fabregas (Spania), Andres Iniesta (Spania), Lukas Podolski (Germania), Wesley Sneijder (Olanda)
Atacanţi: Andrei Arşavin (Rusia), Roman Pavliuchenko (Rusia), Fernando Torres (Spania), David Villa (Spania)
LA COADĂ
Recordurile negative ale României
Cu toate că membrii delegaţiei tricolore au încercat să ne convingă că România a ieşit cu capul sus de la turneul din Austria şi Elveţia, statisticile sunt necruţătoare cu naţionala lui Victor Piţurcă. România nu se remarcă la niciun capitol, ba chiar la multe secţiuni se află printre codaşe.
Avem cel mai slab atac (cu un singur gol, la egalitate cu francezii, grecii, austriecii şi polonezii), cele mai puţine şuturi spre poartă (acelaşi număr ca şi Suedia) şi cele mai puţine cornere.
Într-un clasament alcătuit de italienii de la „Corriere dello Sport“, Victor Piţurcă se clasează totuşi pe locul 8 între selecţioneri, ierarhia fiind condusă de spaniolul Luis Aragones.
> cele mai puţine goluri marcate (1) / la egalitate cu Franţa, Grecia, Austria, Polonia > cele mai puţine şuturi la poartă (33) / la egalitate cu Suedia > cele mai puţine cornere (9)
CITIŢI ŞI:
TVR a câştigat 4,5 milioane € din reclamele difuzate la Euro