„Tirul căruia i-au fost supuşi Ghişe şi Funar în aceste zile riscă să-i victimizeze pe cei doi în ochii electoratului, care vrea o presă mai puţin morbidă“.
Ioan Ghişe şi Gheorghe Funar şi-au ridicat în cap întreaga lume media românească, inclusiv organizaţiile profesionale şi Consiliul Naţional al Audiovizualului, cu iniţiativa legislativă referitoare la ştirile cu teme negative şi pozitive, care trebuie să fie prezente în proporţie egală la TV.
Cei doi politicieni au fost victime destul de uşoare pentru jurnalişti, în diferite studiouri TV, fiindcă breasla poate explica foarte uşor că legea e inaplicabilă şi restrânge dreptul la informare.
Dincolo de fond, deputatul PNL şi senatorul PRM au făcut toate greşelile de strategie posibile. Alineatul Ghişe-Funar, care ar trebui adăugat la Legea audiovizualului, a fost formulat fără consultarea puternicelor ONG-uri precum Centrul pentru Jurnalism Independent sau Agenţia de Monitorizare a Presei, a organizaţiilor profesionale precum Clubul Român de Presă şi a stârnit inclusiv criticile preşedintelui CNA, Răsvan Popescu. Ioan Ghişe, un liberal des invitat în emisiunile TV şi apreciat pentru discursul echilibrat, s-a asociat în plus cu controversatul senator PRM care a împânzit Clujul de tulnicărese şi bănci vopsite în roşu, galben şi albastru. Mai mult, cei doi şi-au susţinut şi poate continuă să-şi susţină punctele de vedere, deşi un „am greşit“ pur şi simplu ar fi fost poate mai bine primit de presă.
Ghişe şi Funar par scoşi din circulaţie de propria iniţiativă, iar textul de faţă ar putea găzdui încă o pledoarie bine argumentată cu privire la caracterul restrictiv şi neconstituţional al acesteia, ca şi la inaplicabilitatea ei. Argumente gen „ştirile sunt de la sine fapte cu conotaţii negative, fiindcă reprezintă excepţia de la regulă“ s-au auzit şi văzut des în aceste zile. Totuşi, în ciuda tuturor demonstraţiilor şi a modului bizar în care alineatul Ghişe-Funar a ajuns la un pas de a deveni lege, cei doi iniţiatori nu sunt tocmai sinucigaşi politici, fiindcă se sprijină pe un aliat puternic: publicul nostru şi electoratul lor.
Pe forumurile şi blogurile unde demersul lui Ghişe şi Funar a fost pus în discuţie, cea mai frecventă reacţie a nespecialiştilor este: „Bine-bine, voi sunteţi jurnalişti, e treaba voastră, dar noi de ce trebuie să vedem atâtea crime şi violuri la televizor?“. Reacţia e rudă cu ideea de la care au pornit cei doi politicieni: apetitul pentru poveşti morbide al presei româneşti trebuie temperat cumva.
Contează mai puţin că alineatul de lege stârneşte protestele întregii bresle şi că el poate fi demontat de orice jurist bun. Ghişe şi Funar îşi fundamentează ideea prin studii psihologice, cu rezultate îngrijorătoare în privinţa publicului. Acesta e mai puţin sensibil la fineţuri deontologice şi, oricâtă mizerie jurnalistică ar consuma, noi, breasla, nu avem dreptul să nu-l credem atunci când spune că s-a săturat.
Tirul logic căruia i-au fost supuşi Ghişe şi Funar în aceste zile riscă să-i victimizeze pe cei doi în ochii electoratului care vrea, sau spune că vrea, o presă mai puţin morbidă. Chestiunea nu s-a încheiat, fiindcă alineatul ar putea fi promulgat sau, mai probabil, respins de preşedintele Băsescu. În al doilea caz, politicienii îl vor reformula, mai logic şi conform cu legislaţia europeană. Oricum ar decurge lucrurile, media românească e pe punctul de a se procopsi cu un spinos text de lege în plus, lucru pe care nu l-a vrut după 1990. După ce, câteva zile, am văzut paiele din ochii lui Ghişe şi Funar, e cazul să ne uităm şi la bârna din ochiul nostru: nu ajungeam aici dacă nu făceam o presă adesea toxică.
Recomandările noastre
