Guvernul pentru salvarea lui Berlusconi

Guvernul pentru salvarea lui Berlusconi

Executivul italian face eforturi pentru blocarea proceselor intentate premierului.

Senatul italian a adoptat marţi un decret guvernamental care suspendă mii de procese, printre care şi cel în care premierul Silvio Berlusconi este acuzat de corupţie, scrie BBC. Guvernul mai are în buzunar un proiect de lege care urmăreşte asigurarea imunităţii juridice pentru cei mai importanţi funcţionari ai statului, printre care şi şeful guvernului.

Amendamentul „Salvaţi premierul!“, aşa cum a fost botezat de critici, face parte din decretul privind siguranţa şi imigraţia ilegală, adoptat cu 166 de voturi „pentru“ şi 123 „împotrivă“. El presupune suspendarea a peste 100.000 de procese vizând fapte comise până pe 30 iunie 2002, pentru a da prioritate celor mai grave şi mai recente dosare. Printre procesele suspendate se află şi cel în care Berlusconi este acuzat că i-ar fi plătit avocatului britanic David Mills suma de 600.000 de dolari, în schimbul unor mărturii false în favoarea sa, în cadrul a două procese de corupţie.

În urma valului de critici aduse guvernului şi parlamentarilor, avocatul lui Berlusconi şi arhitectul proiectului legislativ, Niccolo Ghedini, a anunţat că premierul a decis totuşi să solicite continuarea procesului. „Determinarea“ lui Berlusconi de a ajunge în instanţă s-ar putea lovi însă de un alt obstacol. Guvernul va prezenta vineri un nou proiect de lege, care va oferi imunitate celor mai importanţi reprezentanţi ai statului, printre care preşedintele, preşedinţii celor două Camere parlamentare şi, bineînţeles, premierul.

Premierul, criticat şi huiduit Amendamentul, care mai trebuie să treacă de Camera Deputaţilor şi să primească avizul preşedintelui, a fost dur criticat de magistraţii italieni. Asociaţia Naţională a Magistraţilor a avertizat că măsura va afecta 100.000 de procese şi va crea haos în justiţie şi a solicitat guvernului să retragă proiectul legislativ. În paralel, opoziţia de stânga din parlament a acuzat executivul că se concentrează pe rezolvarea chestiunilor legale ale premierului, ignorând problemele importante ale ţării - criza deşeurilor din Napoli şi compania aeriană falimentară Alitalia.

Ieri, premierul Berlusconi a fost chiar fluierat, în timp ce-i critica pe „judecătorii şi procurorii politizaţi“ în cursul unei intervenţii în faţa Confesercenti, sindicatul operatorilor din turism. Discursul în care şeful guvernului a apreciat că judecătorii şi procurorii politizaţi reprezintă „o metastază a democraţiei“ a fost fluierat şi huiduit, primind doar câteva aplauze anemice, potrivit Ansa.

DECRET

Imigraţia ilegală - „circumstanţă agravantă“ Decretul care conţine amendamentul „Salvaţi premierul!“ face parte din controversatul pachet legislativ privind siguranţa publică şi combaterea imigraţiei ilegale, formulat de guvernul Berlusconi imediat după învestire. Cea mai controversată prevedere a textului adoptat marţi vizează considerarea imigraţiei ilegale drept „circumstanţă agravantă“ în cazul comiterii de infracţiuni. Partidul Democrat, condus de Walter Veltroni, a criticat măsura, precizând că este greşită, periculoasă şi încalcă normele comunitare. Textul adoptat de Senat conferă puteri sporite primarilor, permiţând o „contracarare mai eficientă“ a imigraţiei ilegale, potrivit ministrului de interne Roberto Maroni. Totodată, decretul prevede proceduri mai rapide pentru expulzări şi pedepse cu închisoarea pentru cetăţenii care închiriază case imigraţilor ilegali. Folosirea armatei în marile oraşe din motive de siguranţă pentru o perioadă maximă de şase luni este o altă prevedere a decretului, aspru criticată de opoziţie.

Citiţi şi: LUPEA: Armata italiană ia cu asalt statul de drept

Ne puteți urmări și pe Google News