Întâlnirea care a avut loc la Roma între secretarul de stat în Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, chestor general Anghel Andreescu şi şeful Poliţiei de Stat din Italia, Antonio Manganelli, a vizat trasarea liniilor generale privind îmbunătăţirea relaţiilor de colaborare.
Punctele principale ale discuţiei au vizat programele în care se desfăşoară acţiuni comune ale ofiţerilor români şi italieni, precum şi importanţa patrulelor mixte la frontiera externă a României cu Ucraina şi Republica Moldova şi la frontiera italo-austriacă.
Cu ocazia acestei vizite, chestor general Anghel Andreescu a avut întâlniri şi cu poliţiştii români detaşaţi în Italia. Antonio Manganelli a declarat că activitatea poliţiştilor români din Peninsulă este una de apreciat.
(10.50)