Refugiaţii fac show

Refugiaţii fac show

Dansuri africane şi bufet exotic - străinii Capitalei se sărbătoresc, azi şi mâine, la Green Hours.

Au plecat de-acasă - din Ghana, Rwanda, Congo, Camerun, Iran sau Irak - de nevoie. Şi-au găsit însă o nouă casă, mai primitoare, aici, pe malurile Dâmboviţei. Asta s-ar putea spune, foarte pe scurt, despre refugiaţii din Capitală. Dacă vreţi să le aflaţi poveştile, pe larg, faceţi un drum pe Calea Victoriei, astăzi şi mâine. Green Hours Jazz Café se lasă „cucerit“ de străinii „infiaţi“ ai României, de Ziua Mondială a Refugiatului (20 iunie).

„Zaveră (revoltă - n.r.), zarvă şi... răgaz“ - acesta este motoul evenimentului pus la cale de clubul „verde“. „Invazia“ refugiaţilor începe la ora 11.00, iar accesul e liber pentru toţi amatorii. Pentru început, întâietate vor avea cei mici, cărora li s-au pregătit sesiuni prelungite de face painting, jocuri de societate, dansuri africane şi tot felul de activităţi artistice. Până spre-nserat, vizitatorii vor putea să piardă vremea prin bazarul cu accesorii şi obiecte de vestimentaţie hand made.

Celor mai liniştiţi le sunt recomandate proiecţiile de filme documentare, dezbaterile şi expoziţ iile cu fotografie şi pictură. Precauţi, organizatorii s-au gândit şi la poftele exotice ale vizitatorilor: aşa se explică bufetul afro-oriental prevăzut în desfăşurător şi asezonat, pe româneşte, cu un grătar.

Două nopţi ca-n Africa

Cum se lasă seara, „revolta“ continuă cu muzică: de la ora 19.30, grădina de la Green va răsuna de ritmuri africane. Mbela Nzuzi, vedeta televiziunii B1, promite un show de zile mari. Trupa ei, Gloria, acompaniată de dansatoarele Isa şi Jany, promite să încingă dalele din curtea de pe Calea Victoriei, nr. 120. Mbela va cânta - alături de Mbaki Alain, Tudor Asciu, Sorin Petrescu, Alex Tomaselli, Sandy Ngakosso şi Vincent Calissa - melodii preluate din repertoriul folcloric african, din zone ca Tanzania, Camerun sau Congo, de unde ea a plecat în urmă cu zece ani.

Acţiunea, pusă la cale de Organizaţia Femeilor Refugiate în România, va continua şi mâine, tot de la ora 11.00, cu „joacă, dans şi fraternizare“. După licitaţia de obiecte afro-orientale, bucureştenii vor putea să bată ritmul ca în Africa: trupa Gloria va susţine un nou concert după ora 20.00.

Ne puteți urmări și pe Google News