Mirela Straşină, înjunghiată cu 14 lovituri de cuţit în sediul casei de amanet Romero din Galaţi, purta în pântece un copil de două luni.
Tot mai multe indicii duc spre concluzia că mafia din Galaţi este implicată în crima căreia i-a căzut victimă, sâmbătă dimineaţa, tânăra vânzătoare a casei de amanet Romero, din cartierul Micro 40. Şi asta pentru că din seiful magazinului nu a dispărut nimic, anchetatorii susţinând chiar că acesta nici măcar nu a fost forţat. Pe de altă parte, familia Mirelei Straşină susţine că, doar cu o zi înainte de a fi ucisă cu 14 lovituri de cuţit, aceasta aflase că este însărcinată în două luni. Motivul: răzbunare Deşi iniţial era luat în calcul şi un jaf, acest motiv al crimei a fost abandonat după ce s-a constatat că din casă nu s-a furat nimic. „Nu s-a produs niciun fel de prejudiciu şi nu au fost sustrase alte bunuri“, ne-a declarat Ştefan Gohoreanu, subcomisar în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Galaţi. Motivul asasinatului este răzbunarea, aşa cum a explicat Fănel Aramă, şeful IPJ Galaţi.
Ancheta este în desfăşurare şi nu s-a stabilit dacă este vorba despre o răzbunare personală sau de una cu iz interlop. Cu toate acestea, numărul mare de lovituri de cuţit aplicate victimei, 14, dar şi faptul că asasinul a aşteptat-o pe tânără să ajungă la muncă duc spre ideea unui asasinat mafiot. Potrivit anchetatorilor, criminalul stătuse la pândă încă de la ora 6.00 dimineaţa. Conform raportului medicului legist, din cele 14 lovituri de cuţit, şase au fost mortale. Aflase de sarcină cu o zi în urmă Familia victimei mai are acum doar o dorinţă: ca poliţia şi procurorii să-l identifice pe asasin. Ceea ce s-a întâmplat este cu atât mai tragic cu cât victima aflase doar cu o zi în urmă că era însărcinată în două luni. Răzbunarea personală este exclusă de familie, care susţine că Mirela nu s-a certat cu nimeni. „Fata nu avea niciun conflict. Sper doar ca asasinii copilei mele să păţească ce a păţit şi Mirela“, a mărturisit, printre lacrimi, mama victimei. RĂZBOI MAFIOT Interlopii îşi împart teritoriile Decesul de acum o săptămână al lui Marian Ivan, interlop specializat în colectarea taxei de protecţie, a lăsat un gol liber în lumea „pestriţă“ din oraş. În prezent, mai mulţi capi ai mafiei locale sau foşti locotenenţi ai lui Marian Ivan încearcă să controleze afacerile acestuia.
Conform unor surse judiciare, majoritatea caselor de amanet plătesc taxe de protecţie, iar în acest context asasinarea Mirelei Straşină ar putea fi interpretată ca un semnal că altcineva colectează taxele de protecţie. Adi Roşca, proprietarul casei de amanet, nu a putut fi contactat în acest weekend. Se pare că acesta a dat deja declaraţii la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi.