DUMITRU DRAGOMIR: „N-aş fi luat niciodată o asemenea decizie“

DUMITRU DRAGOMIR: „N-aş fi luat niciodată o asemenea decizie“

Cazul „Valiza“, care a dus la depunctarea echipei de fotbal Steaua, este în continuare subiect de discuţie şi în Elveţia.

Dumitru Dragomir, preşedintele LPF, care a ajuns sâmbătă după- amiază la Abtwil, a organizat o conferinţă de presă ad-hoc la hotelul tricolorilor, sărind din nou în sprijinul patronului stelist Gigi Becali.

„Eu nu luam asemenea decizii nici dacă mai aveam două săptămâni de trăit. Dacă, prin absurd, le luam, n-aş fi făcut aşa ceva cu câteva zile înaintea startului la Euro. Vă daţi seama că toate astea i-au afectat pe jucătorii Stelei de la naţională“, a spus Dragomir, pentru care decizia de depunctare a Stelei luată de Comisia de Disciplină a FRF reprezintă o nebunie. Mitică, psiholog pentru „roş-albaştri“

Gruparea din Ghencea a primit o depunctare de şapte puncte, în urma scandalului „Valiza“, iar UEFA va studia acest caz, steliştii riscând eliminarea din Liga Campionilor.

Înainte de ultima etapă din Liga I, Direcţia Naţională Anticorupţie a reţinut la Cluj-Napoca cinci persoane care aveau asupra lor 1,7 milioane de euro de la Becali, bani care se presupune că urmau să ajungă la jucătorii Universităţii, dacă aceştia ar fi obţinut în meciul cu CFR un rezultat care s-o facă pe Steaua campioană.

Preşedintele LPF intenţionează să-şi asume rolul unui psiholog pentru a reface moralul „roş-albaştrilor“ aflaţi la Euro, dar şi pe al atacantului Adrian Mutu, a cărui bunică a decedat vineri. „Eu mi-am pierdut băiat de 18 ani, aşa că ştiu ce simte un om când pierde pe cineva drag“, a explicat Mitică Dragomir.

În hotel cu duşmanul

Cazat în acelaşi hotel cu echipa naţională, şeful LPF, pe care Ionuţ Lupescu, directorul general al FRF, l-a anunţat prin intermediul presei că nu are ce căuta în avionul tricolorilor, a precizat că este „sătul de Elveţia“, de aceea n-a însoţit prima reprezentativă în ziua când aceasta a plecat la Euro.

REPLICĂ

Decizie luată fără presiuni Daniel Cernat, preşedintele Comisiei de Disciplină, a declarat că nu s-au făcut presiuni pentru ca Steaua să fie depunctată. „Hotărârea s-a luat pe baza declaraţiilor date de persoanele audiate“, a precizat Cernat, considerându- l pe patronul stelist „un om bolnav“ fiindcă aruncă cu jigniri în dreapta şi-n stânga. Oficialul a menţionat că excluderea Stelei din Liga Campionilor rămâne la latitudinea UEFA, dar crede că nu se va întâmpla acest lucru „dacă în regulamente nu se prevede ca act de corupţie stimularea unei echipe de a-şi apăra corect şansele“. (Mediafax)

Daniel Cernat, preşedintele Comisiei de Disciplină a FRF: "Becali distorsionează în mod voit realitatea. Ştie exact ce prevede regulamentul."

Ne puteți urmări și pe Google News