Alarma sună şi ridic capul de pe tetieră, părăsind cu regret visul în care goneam pe autostradă.
Rabatez scaunul, cuplez la brichetă micul aparat de făcut cafea, trag halatul pe mine şi ies să mă spăl la stropitoarea de parbriz. Toate maşinile sunt la locul lor, doar papucul lui Mihai a dispărut peste noapte, se pare că banda din dreapta iar s-a mişcat mai repede, cine-o să ne mai repare acum câte-un semnalizator, cine-o să ne mai schimbe câte o siguranţă?
Dar aşa e viaţa, unii apar, alţii dispar, la fel e şi-n coloana asta în care am nimerit acum mult timp, nici nu mai ştim dacă sunt luni sau ani, parcă şi zilele sunt blocate în trafic, aşteptând ca undeva, departe, să se aprindă culoarea verde. Îndărăt se văd mii de cocoaşe de tablă, iar dacă încerci să faci stânga sau dreapta nimereşti peste alte lanţuri de automobile, aşa că mai bine mergem înainte, oricât de încet am avansa, se cheamă că totuşi progresăm.
După mişcările de înviorare - ridicarea capotei de 10 ori, demontarea şi montarea unei roţi, la alegere -, mă întorc înăuntru, pun apă în ghivecele aranjate lângă lunetă, dau drumul la radio şi deschid cartea tehnică de la Cielo, încercând să citesc capitolul alezaje. Ştirile sunt optimiste, se pare că astăzi vom avansa în medie cu 23 de metri, indicele de blocaj al intersecţiilor va atinge valori nemaiîntâlnit de mici, dar nu mai cred nimic, aşa spun întotdeauna la radio.
Toţi sunt la nunta de pe trecerea de pietoni. Cei doi s-au cunoscut aici, în trafic, ea i-a cerut voie să schimbe banda, el a lăsat-o curtenitor, a invitat-o apoi la seara de dans organizată în tramvaiul de pe pod. Îmi văd vecinii că vin în fugă, frecându-se caraghios de portiere, strâmbând din grabă oglinzile retrovizoare, madam Muşat şi-a agăţat rochia de o antenă şi a rupt-o, dar nu-i pasă, nu ne pasă niciunuia, pentru că, minune!, coloana se pune în mişcare.
Ambreiaj, viteza întâi, trag apoi maneta schimbătorului cu două poziţii în spate, aproape uitasem cum se face, mulţi dintre cei tineri sunt pentru prima oară în treapta a doua şi au supraturat un pic, dar nu contează, am înaintat peste 20 de metri şi încă mergem, simt chiar şi uşoara ameţeală pe care o aduce viteza excesivă, deie Domnul să nu fie vreun radar prin zonă!
Prin smogul trandafiriu se întrevăd lumini jucăuşe, se aude parcă şi un fluier autoritar. Ne privim lung prin ferestrele încă aburite, apoi, strângând fiecare volanul între degete, ne avântăm către necunoscut.
Articolul dezvoltat poate fi citit pe www.adriangeorgescu.ro
Recomandările noastre
