Start la lucrări pe Bucureşti-Moara Vlăsiei

Start la lucrări pe Bucureşti-Moara Vlăsiei

Tronsonul de autostradă ar putea fi gata la sfârşitul lui 2009.

Italienii de la JV Pizzarotti&Tirena Scavi au început ieri lucrările la tronsonul Bucureşti-Moara Vlăsiei, ce face parte din autostrada Bucureşti-Braşov. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) va plăti pentru construcţia celor 19 kilometri circa 152 de milioane de euro (514,6 milioane de lei), durata lucrărilor fiind de 18 luni.

Surse din cadrul CNADNR ne-au declarat că, din cauza faptului că au fost realizate doar 17% din exproprierile necesare, termenul propus pentru finalizarea lucrărilor este cel puţin unul optimist.

Întârzieri de mai bine de 6 luni au fost înregistrate şi pe tronsonul Moara Vlăsiei-Ploieşti, care ar trebui finalizat tot în 2009. Firmele româneşti PA&CO International, UMB Spedition, Euroconstruct Trading ’98 şi Comaxa au început lucrările în primăvara anului trecut, dar au primit până în momentul de faţă de la CNADNR circa 8 milioane lei, în condiţiile în care valoarea proiectului se ridică la 702 milioane lei. Lărgire la şase benzi Proiectul Bucureşti-Moara Vlăsiei prevede lărgirea la şase benzi pe o porţiune de şapte kilometri, urmând ca în lunile următoare, guvernul să aprobe şi lărgirea la şase benzi până la kilometrul 45.

Săptămâna trecută, executivul a aprobat suplimentarea fondurilor necesare exproprierilor cu circa 30 de milioane de euro, majoritatea banilor mergând spre Voluntari, unde au terenuri şi patronul echipei de fotbal Steaua, Gigi Becali, şi omul de afaceri, Fathi Taher.

În perioada următoare, CNADNR susţine că va demara şi alte lucrări. În iulie se vor organiza trei licitaţii pentru alegerea constructorului care va executa lucrări de lărgire la patru benzi a zonei de sud a centurii Capitalei.

Ne puteți urmări și pe Google News