Mircea Mihăieş: "Dac-ar fi să identific principala plagă morală a României actuale, probabil că bătălia finală s-ar da între lăcomie, nesimţire şi neruşinare."
Priviţi în jur, priviţi în oglindă şi veţi găsi imediat exemple. Cele mai odioase forme se întâlnesc însă la indivizii căţăraţi în fruntea vreunei regii sau instituţii specializate în a extorca bani în regim capitalist, deşi storcătoarele cu pricina sunt prelungirea directă a sistemului comunist. Cu toate că dimineţile încerc să mă menţin în starea de semisomn cât pot de mult, răspunsul dat, la radio, de-un ştab de la Petrom m-a trezit instantaneu. Reporterul, în mod evident un profesionist, înarmat cu date, statistici şi argumente logice, a vrut să afle de ce se scumpesc carburanţii, de vreme ce o bună parte din consum e asigurat de producţia internă?
Plin de aplomb, aşa cum stă bine îmbogăţitului peste noapte, ştabul i-a tăiat-o scurt. I-a demonstrat cât de prost este, că nu înţelege nimic şi că la mijloc se află strategii planetare ce nu-s de nasul oricărui mocofan. O fi ea criză mondială, or fi ordonat arabii închiderea robinetelor, dar faptul că în România se produce încă suficient petrol e un fapt. Dacă lucrurile ar sta altfel, n-am asista la atâtea episoade din dubioasele seriale „Rafo“, „Rompetrol“ şi, mai nou, „Petrom“. De ce-ar fi interesaţi ruşii, prin varii interpuşi, să pătrundă atât de impetuos, dacă puţurile ar fi secat şi rafinăriile noastre (pardon, ale lor!) n-ar fi decât inutilizabile ruginituri?
Am înţeles din răspunsul sec al mahărului de la Petrom că petrolul se scumpeşte pentru că trebuie să se scumpească. Scurt şi cuprinzător. Iar noi să ne ţinem gura şi să scoatem banii din buzunar. Cam asta e esenţa capitalismului din România: dictatura unei bande bine organizate - mai întâi pe plan intern, iar acum cu largi ramificaţii internaţionale - asupra resurselor naturale ale statului. Scenariul e de-o perfectă coerenţă şi funcţionează identic în cazul lemnului românesc, al metalelor şi, într-o şerpăraie perfectă de lăcomie, nesimţire şi reală dramă umană, îl poţi citi în ceea ce se întâmplă la Roşia Montană.
În România, lucrurile bune se petrec doar în mod excepţional şi au suflu scurt. Dramele şi tragediile au, în schimb, rezistenţa alergătorului de maraton. Nu cred în teorii ale conspiraţiei, dar cred în personaje demonice. Şi mai cred că multe dintre ele apar la televizor. O recentă emisiune i-a adus faţă în faţă pe doi dintre candidaţii cu şanse la Primăria Capitalei. În mod surprinzător, oamenii au fost la obiect, prezentându-şi într-un limbaj civilizat platforma electorală, planurile şi soluţiile. Pus să comenteze prestaţia candidaţilor - repet: decentă, calmă, cu aer de competenţă -, unul dintre moderatori, bine-cunoscut realizator de emisiuni el însuşi, a ţâşnit de pe scaun şi, pe-un ton de balamuc, cu ochii ieşiţi din orbite, i-a beştelit ca pe hoţii de cai.
Cum adică, inşii apar „pe sticlă“ şi nu se înjură de mamă, nu urlă din toţi bojocii, nu folosesc trucuri murdare, nu sar la bătaie? Păi, unde se cred? Aşa vor ei să câştige Primăria Bucureştiului? Cu bun-simţ şi inteligenţă?! Mai că nu le-a răcnit - deşi se vedea că-i stă pe limbă - un ostăşesc „Marş, afară!“. Obsedat de „rating“, vedeta se zvârcolea, psalmodia isteric, răcnea apocaliptic, nu cumva să creadă telespectatorii că e posibil să dialoghezi şi altfel decât urlând şi împărţind pumni. Nu ştiu dacă toţi creatorii de vrajbe, învârtitorii în cazanul cu zoaie, magiştrii încăierărilor la comandă vin cu aceste însuşiri de-acasă ori le dobândesc la locul de muncă. Dar e limpede că nu poţi ajunge la o televiziune românească dacă nu ai un grad letal de nesimţire şi neruşinare.
Lucrurile au mers mult prea departe pentru a mai conta ce-a fost înainte: setea de vulgaritate a românilor sau dorinţa de a livra violenţă şi neruşinare la pachet a televiziunilor.
În clipa de faţă, aceste două boli merg mână în mână. Românii nu mai pot fără scandaluri, sudalme grosolane, imagini şocante, iar televiziunile nu ştiu să ambaleze jurnalistic decât întâmplări ce conţin ingredientele nefericirii româneşti. Ecuaţia e descurajantă, tragică şi previzibil mortală. Va sosi un moment al trezirii, dar el va fi tardiv. Până atunci, vom fi brutal împărţiţi în două categorii: a telespectatorilor salivând abundent în faţa monstruozităţilor ieşite din tubul catodic şi a împieliţaţilor cu microfon-lavalieră, evoluând frenetic între poveşti cu violuri, furturi, asasinate şi confruntări cu bâta între politicieni. E România viitorului imediat, a averilor făcute de „băieţii deştepţi“ în timp ce majoritatea covârşitoare a oamenilorfotoliu se vor afunda şi mai adânc în propria sete, pervers indusă, de vulgaritate şi lene a minţii.
Recomandările noastre
