ACCIDENT. Un fotoreporter al publicaţiei „Standard Examiner“, din statul Utah, s-a trezit cu o suliţă în picior chiar în timpul unei competiţii rezervate liceelor, informează AFP.
Deşi rănit grav, Ryan McGeeney (33 de ani) a continuat să-şi facă meseria şi şi-a pozat piciorul străpuns de suliţă. „Dacă nu aş fi făcut-o, probabil că prima întrebare a editorului meu ar fi fost: «De ce?»“, şi-a motivat decizia McGeeney, un fost puşcaş marin care a petrecut şase luni în Afganistan. Cel care a aruncat suliţa, elevul Anthony Miles, a mărturisit că i-a stat inima în loc când a văzut că l-a rănit pe fotoreporter.
Recomandările noastre