Pentru a avea şansa să vă întâlniţi cu Marius Bodochi trebuie să trimiteţi la adresa OP 1 CP 10 Bucureşti, până cel târziu luni, 19 mai, talonul de participare la concurs. Talonul îl puteţi găsi în ediţia de vineri, 16 mai, a Ghidului TV al «Evenimentului zilei».

Charismatic, impulsiv, încăpăţânat şi, mai presus de toate, talentat, actorul Marius Bodochi pune mai nou „Gaz pe folk“ la TVR 2.

EVZ TV: Erai un împătimit al muzicii folk în studenţie? Te regăseşti în emisiunea „Gaz pe folk“? Marius Bodochi: Când eram student se asculta muzică folk şi într-un fel am crescut cu muzica şi cu poezia asta. După aceea am uitat- o. Nu am fost un înnebunit după genul acesta. Ascultam în vremea aceea Beatles, Janis Joplin, Jimi Hendrix. Dar folkul luase amploare şi aducea o notă de prospeţ ime. Şi artiştii care îl cântau aveau un iz occidental, în ţinută, comportament, abordare artistică.

Acum că s-au terminat filmările la „Clanu’ Sprânceană“, urmează alt serial? În zona asta am luat o pauză, pentru că am două proiecte importante în teatru. E vorba despre „Amadeus“, de Peter Schneffer, piesă pusă în scenă de Marcel Top la Opera Naţională, şi apoi „Noaptea Shakespeare“, la Teatrul Naţional, un spectacol colaj conţinând mai multe piese ale lui Shakespeare, purtând tot semnătura lui Marcel Top.

Atingi zone sensibile, cu greutate, dacă ţinem cont de rolurile din teatru, dar te mişti cu uşurinţă şi în lumea mondenă. Cum se împacă frivolitatea mondenă cu profunzimea artistică? Nicodată nu am fost un tip închistat. Am jucat Cehov, Shakespeare, Blaga, dar nu cred că asta trebuie să mă plaseze într-un turn de fildeş, să mă izoleze de lume. Timp de două ore pe scenă eu trebuie să mint atât de frumos, încât lumea să creadă că sunt Henric al II-lea. Dar după aceea trebuie să ies din zona asta, nu să cad în patologic. Nu cred în actorii care-şi poartă personajele pe stradă. Mă duc în zona mondenă, dar o fac discret. N-am ieşit în evidenţă prin scandaluri mediatice, ajung acolo să întâlnesc oameni, să împărtăşesc idei, să ne distrăm, putem să ne şi îmbătăm, dar cu măsură. De asemenea, nu-mi place să duc viaţa privată, cu frivolităţile ei, în zona publică.

Fiul tău a venit în Bucureşti? De la anul vreau să îl aduc. Acum e în Cluj, termină Facultatea de Psihologie. Aş vrea să se mute cu mine. Am ţinut foarte mult ca el să-şi termine perioada asta de şcolarizare în Cluj, pentru că e un loc foarte bun pentru aşa ceva. E un oraş universitar. Simţi treaba asta la fiecare pas. Nu-i atâta lume pestriţă, ca în Bucureşti... Nu sunt un terorist ca părinte, eu pot doar să-i dau un sfat, nu verdicte.

Şi tu ai avut parte de libertatea asta din partea părinţilor, a profesorilor? Dacă n-am avut, mi-am luat-o. Ţin minte că pe fişa mea medicală din clasa a cincea scria cu litere mari şi subliniat cu roşu: „Încăpăţânare“. Suna ca un diagnostic.

Ţi-a dăunat vreodată în relaţiile tale de iubire faptul că eşti actor? Ţi-a reproşat vreo femeie că „joci teatru“ în viaţa personală? Au fost şi astfel de persoane. Dar când cineva îmi reproşează chestia asta, în clipa următoare i-am întors spatele.

Impulsiv? Sunt prin structura mea un tip pasional, fiind pasional sunt şi impulsiv. Iar asta e incomod. Pot deveni rău, vulgar.

Dar apoi îţi ceri iertare? Nu cer iertare, pentru că „tu m-ai adus în starea asta, deci tu cere-ţi iertare pentru că m-ai determinat să fiu vulgar. Acum suportă consecinţ ele“. De la mama, de la fiul meu mi-am cerut iertare, de la neveste şi iubite, nu.

Vin tot mai mulţi producă tori, regizori, actori străini să facă filme în România. Eşti implicat în vreun astfel de proiect acum? Am fost implicat în astfel de proiecte, dar nu m-am simţit foarte bine, pentru că actorii români nu sunt trataţi cum trebuie aici. De-aia mă feresc de astfel de experienţe. Nu pot să suport ca, în timp ce un actor francez sau de orice altă naţie e tratat cum se cuvine, actorul român să mănânce pe lângă rulota lui.

Ai auzit despre aşa ceva sau ai trăit? Am trăit-o pe pielea mea. Nu vreau să vorbesc mai mult despre asta. Am avut norocul să fac trei filme afară şi am avut parte de condiţii fireşti: „The Bridge Man“, o coproducţ ie austro-ungară-germană, „Călătoria lui Iska“, un film unguresc, care se va difuza în cadrul Festivalului Filmului European, şi „Savonarola“, un documentar artistic.

Cu roluri consistente? În toate am avut rolul principal, nu mă duc pentru roluri mici. Nu e lipsă de modestie, nu sunt încrezut, doar că aşa vreau eu să fac chestia asta. La „The Bridge Man“, aveam maşină cu şofer, s-a filmat mult la Budapesta, Bratislava, Viena. Personajul meu era jumătate austriac, jumătate spaniol. A fost o experienţă foarte frumoasă. Am fost şi bine plătit, şi respectat. Să fii respectat contează foarte mult. De ce să mă umilesc aici pentru 200-300 de euro pe ziua de filmare? Nu suntem nişte maidanezi în ale actoriei, noi, artiştii români. Chiar dacă nu se bucură de notorietatea unui francez sau italian, actorul român nu e cu nimic mai prejos decât aceştia.