Boureanu vrea alianţă cu PNL pentru CJ Argeş

Boureanu vrea alianţă cu PNL pentru CJ Argeş

Deputatul PD-L Cristian Boureanu a declarat, în timpul unei vizite în judeţul Argeş, că este dispus să facă o alianţă cu liberalii pentru a câştiga preşedinţia Consiliului Judeţean.

"Eu vă anunţ clar că voi încerca să stau de vorbă cu Adrian Miuţescu, preşedintele PNL Argeş, pentru că în aceste condiţii se va vedea cine susţine stânga adică PSD-ul şi cine doreşte o schimbare în Argeş. Eu aştept să iau foarte multe voturi de la membrii PNL din Argeş. Sunt convins că domnul Miuţescu va da dovadă de maturitate politică dacă vom reuşi la un moment dat să mergem în echipă, împotriva actualului preşedinte al Consiliului Judeţean, Constantin Nicolescu," a declarat Boureanu, în calitate de candidat pentru şefia CJ Argeş.

Theodor Stolojan, prezent alături de Boureanu în timpul vizitei, a spus că nu se aştepta la decizia acestuia de a candida, dar că îl recomandă cu încredere argeşenilor. "Nu mă aşteptam ca domnul Cristian Boureanu să ia această decizie de a candida la preşedinţia Consiliului Judeţean. Nu mă aşteptam să ia această decizie pentru că este un deputat valoros, un om activ, are personalitate formată şi cunoscută în ţară, într-un cuvânt este unul dintre liderii importanţi ai partidului", l-a lăudat Stolojan pe Boureanu.

"Sigur, el nu a făcut nimic altceva decât ce au făcut şi alţi lideri importanţi ai PD-L şi anume de a candida la şefia Consiliilor Judeţene. Cristian Boureanu a luat o decizie bună şi sunt convins că Argeşul va avea de câştigat prin candidatura şi câştigarea funcţiei de preşedinte al Consiliului Judeţean de către Cristian Boureanu. Eu îi rog pe argeşeni să aibă încredere în Cristian Boureanu şi în lista de consilieri judeţeni a Partidului Democrat Liberal", a adăugat Stolojan.

Theodor Stolojan a ţinut să spună că a venit la Piteşti şi pentru a-l sprijini pe medicul Gheorghe Frătoaica, cel care candidează din partea PD-L la Primăria Piteşti.

(12:53)

 

Ne puteți urmări și pe Google News