Potrivit sondajelor, Candidatul la învestitura democrată pentru Casa Albă, Hillary Clinton, are mari şanse să câştige detaşat cel puţin jumătate din cele şase etape ale alegerilor primare, deşi adversarul său, Barack Obama, este deja considerat de presă învingător.
Un sondaj al Institutului American Research group, dat publicităţii vineri, o crediteză pe Clinton cu 66% din intenţiile de vot, spre deosebire de doar 23 la sută, pentru Obama, în Virginia Occidentală (vest), ai cărui locuitori sunt chemaţi la urne marţi.
Sondajul a fost realizat în perioada 7-8 mai, pe un eşantion de 600 de alegători probabili, şi are o marjă de eroare de patru puncte. Doar 28 de delegaţi vor fi atribuiţi în acest stat.
Clinton este favorită şi într-un alt stat din sud, Kentucky (centru-est), unde un sondaj Rasmussen realizat la 5 mai îi acordă un avans de 25 de puncte (56 la sută faţă de 31 la sută), iar o anchetă a Survey USA, realizată în perioada 3-5 mai, o creditează cu 62 la sută din intenţiile de vot. În joc sunt 51 de delegaţi.
În schimb, în statul Oregon, din nord-vestul ţării, candidatul favorit este Barack Obama, cu 51 la sută din intenţiile de vot pentru Rasmussen (1 mai) şi 50 de procente, potrivit unnui sondaj realizat la sfârşitul lui aprilie de Survey USA. În joc sunt 52 de delegaţi.
Un sondaj realizat de Research and Research la începutul lui aprilie, la Porto Rico, unde vor avea loc alegeri primare la 1 iunie, îi acordă un avans detaşat lui Clinton, cu 50 la sută spre deosebire de 37 la sută, cu cât este creditat Obama. În joc sunt 55 de delegaţi.
Rezultatul alegerilor din 3 iunie sunt mai dificil de prognosticat. Ultimul sondaj publicat în Montana (nord-vest) de Mason Dixon datează din decembrie. Clinton era atunci creditată cu 29 la sută din intenţiile de vot, comparativ cu 17 la sută, cât îi revenea lui Obama. Un număr de 16 delegaţi sunt în joc.
În Dakota de Sud, un sondaj realizat la începutul lui aprilie de universitatea Wesleyan îi acordă un avans senatorului de Illinois, cu 46 la sută din intenţiile de vot, spre deosebire de 34 la sută, cu cât este creditată Clinton. În joc sunt 15 delegaţi.
(14:15)