Unde-au fost procurorii?

Unde-au fost procurorii?

DNA ar fi putut descoperi în această primăvară mai multe cazuri „Valiza“ decât cel de la Cluj. CFR şi Steaua s-au întrecut în manevre dubioase.

În sezonul recent încheiat s-au întâmplat însă mai multe evenimente care ar fi putut intra în atenţia procurorilor. EVZ a realizat o diagramă cu meciurile rivalelor la titlu în această primăvară şi culisele care au pătat competiţia, dar n-au fost anchetate de nimeni. Au existat cel puţin 12 partide la care s-a vorbit despre „indirecte“, dar numai la Cluj s-a descoperit o geantă suspectă. În plus, după toate aparenţele, DNA a urmărit doar banii lui Gigi Becali, deşi în lumea fotbalului se ştie clar că şi CFR Cluj a folosit exact aceleaşi metode!

„Să-mi dea mită!“

Gigi Becali a afişat ieri o poziţie de forţă faţă de anchetatorii care i-au prins oamenii la Cluj: „Mă bucur că s-a întâmplat asta! Mi-a crescut adrenalina şi m-a făcut să uit că am pierdut campionatul. Îmi place acţiunea! Ceea ce au făcut procurorii este abuz în funcţie în formă agravantă. Mi-au somat oamenii cu arme! Cei de la DNA sunt distruşi fiindcă şi-au dat seama că sunt în culpă. Dacă mă duc la ei, le spun să-mi dea mită ca să-i învăţ meserie. O să depun plângere penală împotriva lor“.

Ne puteți urmări și pe Google News