VIENA. Poliţia din Austria a anunţat, miercuri, reţinerea unui fugar român, suspectat că ar fi complicele criminalului grec Costas Passaris.
Mario Răducan, pe numele adevărat Paul Popa, a fost reţinut de poliţie pentru că amprentele sale au fost găsite în depozitul lui Passaris din Atena, unde grecul ascundea arme. Popa era căutat de poliţie atât în România, pentru tentativă de omor, cât şi în Grecia şi Spania. Passaris a fost găsit vinovat în luna iulie 2003, în România, de uciderea unui casier şi a unei gărzi de corp la un birou de schimb valutar din Bucureşti. În prezent, el este condamnat pe viaţă într-o închisoare din România.
Recomandările noastre