Hartă pentru oraşul dezorientat

Hartă pentru oraşul dezorientat

Bucureştenii au, de ieri, un ghid pentru a găsi mai uşor parcurile, locurile de agrement, pistele de biciclete şi instituţiile culturale.

Lipsa marcajelor către locurile de agrement sau absenţa unei educaţ ii a transportului alternativ sunt doar două dintre punctele slabe ale Capitalei, care reies din harta locurilor „verzi“ a Bucureştiului, realizată de Asociaţia culturală „Goodartofnoon“. Societatea civilă începe să se implice tot mai mult în problemele ignorate de către autorităţi. Harta „verde“ a adunat peste 100 de cetăţeni, care au lucrat la identificarea resurselor durabile ale oraşului.

Neajunsurile Capitalei, ce reies din harta „verde“, în forma ei incipientă, se referă la faptul că bicicliştii nu au unde să-şi parcheze mijloacele de transport pe două roţi, iar persoanele cu dizabilităţi sunt puternic discriminate. De exemplu, cei care se deplasează în scaune cu rotile pot intra sau ieşi din metrou, doar la sta- ţiile Gara de Nord, Basarab sau Piaţa Unirii, unde sunt amenajate rampe speciale.

Bicicleta, fiţă sau necesitate?

Dacă în ultima vreme oraşul a fost binecuvântat şi cu trasee de biciclete, chiar dacă de cele mai multe ori acestea sunt blocate de florării, piloni, maşini sau afişaje ale caselor de schimb, Capitala are - conform hărţii verzi - un singur centru de închiriere a bicicletelor. Acesta este amplasat în strada Agricultori, numărul 66 şi aparţine Federaţiei Bicicliştilor din România şi Asociaţiei „Bate şaua să priceapă iapa“. Preţul de închiriere al unei biciclete rămâne destul de piperat: 60 de lei pe zi, discutabil în funcţie de numărul de zile. Totodată, pentru cască de protecţie, doritorii trebuie să mai plătească alţi 6 lei pe zi.

Proiectul, iniţiat de Asociaţia culturală „Goodartofnoon“, a fost inspirat de modelul „Green Map“ - realizat pentru prima dată la New York, în 1992, şi adoptat apoi în alte peste 400 de oraşe ale lumii. Preşedinta asociaţiei, Ruxandra Soare, crede că o astfel de hartă este necesară, pentru că „bucureştenilor nu le pasă sau nu au o cultură a oraşului lor“.

Cei interesaţi pot afla mai multe despre harta „verde“, începând cu 11 mai, pe www.hartaverde-bucuresti.ro.

TRASEE PENTRU BICICLIŞTI

Pe unde putem ieşi la plimbare

> Piaţa Constituţiei - Piaţa Muncii: Bdul Libertăţii, Piaţa Constituţiei, Bdul Unirii- Piaţa Alba Iulia, Bdul Decebal, Piaţa Muncii.

> Piaţa Unirii - Piaţa Sudului: Bdul Dimitrie Cantemir, Bdul Tineretului, Calea Văcăreşti.

> Parcul Herăstrău - Piaţa Victoriei: Bdul Constantin Prezan, Bdul Aviatorilor.

> Parcul Herăstrău - Piaţa Romană: Piaţa Presei Libere, Campus Agronomie, Bdul Kiseleff, Bdul Lascăr Catargiu, Piaţa Romană.

> Campus Regie - Universitate: Splaiul Independenţei, Bdul M. Kogălniceanu, Bdul Regina Elisabeta.

> Piaţa Operei - Piaţa Unirii: Splaiul Independenţei.

> Parcul Tineretului - Piaţa Sudului: Bdul Gh. Şincai, Splaiul Unirii, Mihai Bravu, Calea Văcăreşti.

Ne puteți urmări și pe Google News