Avertisment de la CE privind adoptarea monedei euro

Avertisment de la CE privind adoptarea monedei euro

Comisia Europeană a arătat că România îndeplineşte doar unul dintre criteriile necesare pentru adoptarea monedei unice.

Concluziile au fost prezentate într-un raport de evaluare privind gradul în care cele mai noi state membre ale Uniunii sunt pregătite să adopte euro.

Astfel, singura condiţie îndeplinită de ţara noastră este cea referitoare la poziţia bugetară. Celelalte criterii sunt legate de stabilitatea preţurilor, cursul de schimb şi condiţiile legate de convergenţa ratelor de schimb pe termen lung.

Bulgaria, care a aderat la UE în acelaşi timp cu România, îndeplineşte două criterii-  condiţiile bugetare şi ratele de schimb pe termen lung.

Inflaţia statelor care doresc să adopte euro nu trebuie să depăşească cu mai mult de 1,5 puncte procentuale media ratelor inflaţiei din cele mai perfomante trei state membre, atrag atenţia oficialii europeni.

De asemenea, datoria publică se poate plasa la maxim 60% din PIB, în timp ce deficitul bugetar trebuie să reprezinte maxim 3% din Produsul Intern Brut.

În România însă, inflaţia medie din ultimele 12 luni a fost de 5,9%, cu mult peste valoarea de referinţă de 3,2%, notează raportul Comisiei Europene.

Raportul trage un semnal de alarmă şi în privinţa ritmului lent în care au crescut salariile in sectorul public faţă de cel privat.

În ceea ce priveşte datoria publică a României, pentru acest an şi pentru anul viitor sunt anticipate uşoare creşteri.

Autorităţile de la Bucureşti au ca obiectiv pentru adoptarea monedei europene anul 2014.

Sursa: Antena 3

(19:00)

Ne puteți urmări și pe Google News