Scumpire-record în benzinăriile Petrom

Scumpire-record în benzinăriile Petrom

Cea mai mare companie petrolieră din România a majorat cu 1.200 de lei vechi preţul pentru litrul de benzină şi motorină.

În toate cele 450 de benzinării din România, Petrom a operat cea mai mare scumpire de la o perioadă la alta din acest an.

Astfel, un litru de benzină Eco Premium 95 s-a scumpit de la 3,75 lei la 3,87 lei, în timp ce sortimentul Premium fără plumb costă de marţi 3,84 lei pe litru.

Cea mai scumpă motorină a ajuns la 4,57 lei/litru, foarte aproape de pragul de 5 lei pe care îl estimează analiştii pentru perioada următoare.

Petrom a modificat de cinci ori în acest an preţurile la carburanţi, litrul de benzină fiind acum cu aproape 40% mai scump decât în aceeaşi perioadă din 2007 şi cu până la 10% mai costisitor decât cel de la începutul anului.

Compania justifică această majorare prin creşterea cotaţiilor internaţionale la ţiţei şi la produse petroliere.

Preţul petrolului a ajuns ieri la 121,49 dolari pe baril, iar această valoare se va reflecta în preţul carburanţilor în România, cel mai probabil în următoarele două luni.

Ne puteți urmări și pe Google News