OMV ar putea scăpa printre degete petrolul maghiar

OMV ar putea scăpa printre degete petrolul maghiar

Comisia Europeană a suspendat, la începutul săptămânii, investigaţia aprofundată a ofertei grupului petrolier OMV de preluare a companiei maghiare MOL.

Comisia a solicitat informaţii suplimentare de la grupul austriac, dar acestea au întârziat să apară, potrivit Reuters. „Am solicitat informaţii suplimentare care nu au fost oferite, astfel încât am fost nevoiţi să întrerupem procesul de analiză. Investigaţia va fi reluată după primirea datelor solicitate“, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Anterior acestei decizii, executivul european începuse un amplu proces de consultare a companiilor. Una dintre pieţele pe care era posibilă o încălcare a concurenţei în condiţiile acestei fuziuni era România, unde OMV şi MOL ar fi depăşit 35% din cota de piaţă. Grupul austriac a preluat Petrom în 2004, iar MOL a preluat, tot în 2004, benzinăriile grupului britanicoolandez Shell.

Termenul-limită pentru evaluarea implicaţiilor acestei preluări asupra concurenţei a fost deja prelungit până la 22 iulie. OMV deţine 20% din MOL şi dorea preluarea întregului grup, însă compania şi guvernul maghiar s-au opus tranzacţiei. OMV evaluează MOL la 20,7 miliarde de dolari.

Ne puteți urmări și pe Google News