Tadici, ameninţat cu moartea

Tadici, ameninţat cu moartea

Preşedintele sârb a primit o scrisoare în care este calificat drept "trădător" al poporului, informează Blic.

"Trebuie să plăteşti pentru trădarea ţării", se poate citi în scrisoare, care adaugă că orice trădător al sârbilor "trebuie să primească ceea ce merită - un glonţ în cap".             Potrivit sursei citate, scrisoarea ar fi fost trimisă din Chicago, dar informaţiile arată că aceasta a fost pusă la poştă din Serbia.

Aceasta este doar una dintr-o serie de scrisori primite de preşedintele sârb, care anunţă asasinarea sa, acestea multiplicându-se în special după proclamarea unilaterală a independenţei Kosovo.             Noua ameninţare coincide cu declaraţiile oponenţilor politicilor ai lui Tadici, care l-au calificat pe acesta drept "trădător al intereselor sârbeşti".             Fostul director al Institutului pentru criminologie a avertizat poliţia, procuratura şi serviciile de informaţii să reacţioneze urgent. "Preşedintele Tadici, de asemenea, nu trebuie să păstreze tăcerea. În cazul lui Djindjici am comis o greşeală ascunzând informaţiile referitoare la ameninţări şi riscuri", a precizat el.

(10:25)

Ne puteți urmări și pe Google News