"Noaptea Albă", în 21 de oraşe

"Noaptea Albă", în 21 de oraşe

Cea de-a patra ediţie a "Nopţii Albe" va avea loc în 2-3 mai şi se va desfăşura în 21 de oraşe, în paralel cu Ziua Naţională a Tineretului.

În Capitală, "Noaptea Albă" va începe la ora 22.15 şi se va încheia la ora 5.00.

Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti va găzdui un maraton de film.

Evenimente similare vor fi organizate în alte oraşe mari din ţară,precum: Alba-Iulia, Arad, Oradea, Piteşti, Bistriţa, Botoşani, Brăila, Braşov, Reşiţa, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Miercurea-Ciuc, Deva, Târgu Mureş, Sibiu, Suceava, Timişoara, Buzău şi Ploieşti.

De asemenea, pe 2 mai, de Ziua Naţională a Tineretului, în cele 41 de reşedinţe de judeţ va fi organizat un Cros al Tinereţii.

Potrivit organizatorilor, Autoritatea Naţională pentru Tineret, cei care vor termina maratonul vor participa la o tombolă al cărei premiu este o excursie în Tunisia, pentru fiecare judeţ.

În Bucureşti, Ziua Tineretului se va desfăşura în Parcul Herăstrău, unde vor fi organizate mai multe competiţii sportive.

Totodată, Centrul de Tineret al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti va lansa campania "Kartier - Trei festivaluri în trei cartiere" care se adresează fanilor culturii urbane.

De la ora 18.00, tinerii sunt aşteptaţi la scena ANT pentru a lua parte la marele concert susţinut de Ducu Bertzi, Mircea Vintilă, Zoia Alecu, Tatiana Stepa şi Mircea Bodolan.

Sursa: Mediafax

(16:38)

Ne puteți urmări și pe Google News