Oprescu poate candida

Oprescu poate candida

Curtea de Apel Bucureşti a dat verdictul: Sorin Oprescu rămane in cursa pentru Primăria Capitalei

Decizia Curţii de Apel vine după ce BEM a respins candidatura lui Sorin Oprescu la Primăria Capitalei, hotărâre susţinută de Tribunalul Bucureşti.

Acuzaţii către judecătorii de la tribunal

De altfel, unul dintre avocaţii lui Oprescu, George Iorgovan, fiul fostului senator Antonie Iorgovan, a afirmat că este posibil ca unul din factorii care au influenţat decizia de respingere a contestaţiei formulate de Sorin Oprescu să fie faptul că membrii Biroului Electoral Municipal sunt judecă tori la Tribunalul Bucureşti. Iorgovan a spus că este posibil ca, la Curtea de Apel, avocaţii lui Oprescu să ridice şi o excepţie de neconstituţionalitate, însă a evitat să dea amănunte, motivând că este ultima fază de atac şi că discuţia este prematură. Sorin Oprescu a fost apărat în instanţă de patru avocaţi, printre care se numără, alături de George Iorgovan, şi avocatul casei regale Adrian Vasiliu. În pledoaria lor, avocaţii lui Sorin Oprescu au arătat că din hotărârea BEM nu reiese care ar fi condiţiile de formă şi de fond pe care nu le-a îndeplinit Sorin Oprescu la depunerea candidaturii, solicitând declararea ca nulă a hotărârii respective.

De asemenea, avocaţii lui Oprescu au invocat faptul că Biroul Electoral Central a informat cu exactitate asupra numărului de alegători înscrişi în listele electorale şi asupra numărului de semnă- turi de susţinere abia după ce BEM a respins candidatura. Ei au depus la dosar o adresă a BEC către BEM, anterioară datei de 22 aprilie, în care se notifica faptul că numărul de alegători înscrişi în listele electorale este de aproximativ 1,8 milioane şi numărul de semnături necesare înscrierii ca independent pentru funcţia de primar este de aproximativ 36.000.

De asemenea, avocaţii senatorului au invocat faptul că BEM nu a precizat exact câte semnături au fost anulate pentru că nu conţineau adrese complete şi câte din cauză că în locul datelor cărţii de identitate conţineau codul numeric personal. Ei au argumentat că prezenţa CNP pe liste nu poate duce la invalidarea semnăturii de susţinere, întrucât codul numeric personal reprezintă un criteriu de identificare a susţinătorului mai sigur decât datele cărţii de identitate.

Argumentele BEM

Depunerea candidaturii senatorului Sorin Oprescu pentru Primăria Capitalei a fost respinsă, miercuri, de BEM, fiind invalidate peste 4.000 de semnături de susţinere, astfel că acestuia îi lipsesc în jur de 400 de semnături pentru a fi validat. „Au fost respinse ca fiind nevalide 4.982 de susţineri. În mare parte, foarte multe adeziuni au fost înscrise numai cu codul numeric personal, fără carte de identitate sau buletin de identitate sau adresă“, a anunţat preşedintele BEM, Constantin Marino Marin.

CITIŢI ŞI:

Săptămâna Patimilor lui Oprescu

IOANA LUPEA: Mai mult ca Oprescu

ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 20:30

Ne puteți urmări și pe Google News