„Am crezut că sunt nemuritori” a spus regizorul Paul Barbăneagră despre cuplul Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca, păşind cu greu în biserica românească „Sfinţii Arhangheli Mihail,Gabriel şi Rafael” din Cartierul Latin.

În joia neagră din săptămâna patimilor Monica Lovinescu a fost purtată în sicriu închis spre intrarea bisericii la orele 13.45, sub lumina intensă a soarelui de amiază. Înăuntru, mai puţin de o sută de persoane şi-au plecat frunţile la aşezarea sicriului lăngă altar, străjuit deja de coroanele şi jerbele depuse din partea Ministerului Culturii, ICR şi MAE. Un singur trandafir roz a fost îngăduit pe capacul sicriului ferecat. Cu gesturi reţinute, Teodor Baconsky, Ambasadorul României la Paris, a aşezat spre căpătâi medalia Ordinul Steaua României în grad de Mare Ofiţer, conferit de preşedintele Românei cu o zi în urmă.

Slujba de pomenire a fost oficiată de preoţii Constantin Târziu, Iulian Nistea şi Dan Săvan de la Biserica Sfinţii Arhangheli împreună cu Inalt prea Sfintia Sa Mitropolitul Iosif al Bisericii Ortodoxe Române din Europa Occidentală şi Meridională. I-au îngânat în cântările de pomenire Marie France Ionesco, fiica lui Eugen Ionesco, regizorul Paul Barbăneagră, scriitorul Bujor Nedelcovici, poeta Magda Cârneci, dramaturgul Matei Vişniec, criticul Dan Hăulică.

Timp de o oră, cât a durat ceremonia, scriitorul Gabriel Liiceanu şi istoricul Mihnea Berindei au rămas în stînga catafalcului, încremeniţi ca nişte fii orfani.

Monica Lovinescu n-a dorit să se rostească discursuri: omagiul a fost sobru, simplu precum lacrimile multora dintre cei prezenţi, necomandate de nimeni. La sfârşitul slujbei Mitropolitul Iosif s-a apropiat totuşi de microfon spre a exprima, în limba franceză, regretul comunităţii de români din Paris pentru dispariţia celei care a fost o voce a libertăţii:”Monica Lovinescu şi-a dorit această odihnă”, a adăugat Mitropolitul. Microfonul a rămas apoi mut, pentru totdeauna.

Cei care au evocat-o în şoapta unui reportofon de reporter au vorbit, invariabil, la plural. Ca şi Virgil Ierunca, Monica Lovinescu a hotărît să fie incinerată. „Păcat că de mîine nu vom avea o lespede de mormânt unde să aşezăm o floare” a regretat părintele Constantin Târziu.

După slujbă, cortegiul mortuar a plecat spre crematoriul din regiunea Val de Bievre. L-au urmat, în maşini, Gabriel Liiceanu şi Mihnea Berindei. Puţinii veniţi la ultima întâlnire cu Monica Lovinescu s-au risipit repede în amiaza pariziană însorită.Şi mai puţini i-au însoţit Monicăi Lovinescu însigurarea ultimelor ani.

“Moral, spiritual, literar îmi va lipsi enorm” Marie France Ionesco: „Am venit să salut memoria Monicăi Lovinescu care în anii cei mai sumbri a menţinut vitalitatea intelectuala a artistilor si intelectualilor din Romînia. Am fost prietene, în anii cei mai frumoşi din tinereţea mea cănd eram implicată în Liga apărării drepturilor omului. M-a jutat foarte mult.”

Teodor Baconsky: ”Am cunoscut-o la începutul anilor 90 cînd îmi făceam studiile la Paris. O admiram: avea o intransigenţă etică rar întîlnită, o consecvenţă care fără să fie dogmatică a ştiut să învingă prin mijloace intelectuale şi spirituale forţa brută a sistemului pe care îl contesta pe bună dreptate”.

Paul Barbăneagră: „Prezenţa lor era aşa de grăitoare.Unii romîni au fost aruncaţi de soartă în exil fără putinţă de a reacţiona cum voiau ei. Monica şi Virgil au fost pentru noi temelia acestui exil. Datorită lor am avut obligaţia să înnobilăm ce am trăit aici. Ei au fost stimulentul să nu renunţăm la demnitate.”

Bujor Nedelcovici: „Sunt la Paris de 20 de ani dar i-am cunoscut prin radio cu 40 de ani în urmă. Aveam cui să mă raportez, erau pentru mine un exemplu spiritual. CĂnd am hotărât să plec în exil, mi-am spus că dacă ei au reuşit, voi reuşit şi eu. Monica Lovinescu a scris în 1970 despre prima mea carte, romanul “Ultimii”.I-am trimis tot timpul cărţile mele prin căi ilegale. Moral, spiritual, literar îmi va lipsi enorm.”

Citiţi şi: SENATUL EVZ: Un intelectual bun este un intelectual mort RODICA CULCER: Lecţia de jurnalism a Monicăi Lovinescu