DOSAR. Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut, ieri, Senatului, avizul necesar pentru începerea urmăririi penale faţă de Paul Păcuraru, ministru al muncii şi senator PNL, suspectat de luare de mită.
Cererea DNA de ridicare a imunităţii parlamentare a ministrului Păcuraru a ajuns la Senat în jurul orei 14.00, a precizat Doru Ioan Tărăcilă, vicepreşedintele acestui for. În şedinţa de marţi a Biroului Permanent se va decide studierea documentelor trimise de DNA în comisia juridică a Senatului, care îl va audia şi pe Păcuraru. În cele din urmă, senatorii jurişti trebuie să prezinte în plenul Senatului un raport cu caracter consultativ, care va fi supus la vot.
Recomandările noastre