Romano Prodi părăseşte partidul

Romano Prodi părăseşte partidul

Şeful guvernului de centru-stânga din Italia va renunţa la funcţia de preşedinte al Partidului Democrat (PD) pentru a permite "unui nou grup director" capabil "să privească spre viitor", informează presa italiană citată de AFP.

Romano Prodi va ceda, la începutul lunii mai, postul de premier liderului dreptei italiene, Silvio Berlusconi, care a câştigat alegerile legislative din weekendul trecut.

Prodi a făcut anunţul aseară, în timpul unei declaraţii de presă la New York, unde participa la o reuniune dedicată situaţiei din Africa la sediul Naţiunilor Unite.

Astfel, Prodi va renunţa şi la ultima resposabilitate politică pe care o mai putea păstra după înfrângerea suferită în cadrul alegerilor legislative din 13 şi 14 aprilie. Partidul Democrat a fost creat prin fuziunea, realizată în toamna anului trecut, dintre fostul partid comunist (PDS) şi stânga catolică.

El a lăsat să se înţeleagă că va discuta cât de curând despre plecarea sa din fruntea Partidului Democrat cu Walter Veltroni, secretarul PD şi candidatul stângii în scrutinul legislativ, şi a subliniat că decizia sa este irevocabilă.

Prodi susţine că hotărârea luată nu are nimic de-a face cu înfrângerea suferită de coaliţia de stânga şi precizează că i-ar fi scris lui Veltroni despre decizia sa înaintea alegerilor legislative.

(12:30)

Ne puteți urmări și pe Google News