Vlas şi Vîntu îşi trimit bezele

Vlas şi Vîntu îşi trimit bezele

La eliberarea din arest, Ioana MariaVlas i-a transmis lui Vîntu „toate cele bune“, iar SOV i-a adresat „felicitări“

După aproape cinci ani petrecuţi în spatele gratiilor, Ioana Maria Vlas a fost pusă ieri în libertate, printr-o decizie a instanţei, care a decis revocarea mandatului emis pe numele acesteia în dosarul „FNA“.

Magistraţii au acceptat astfel cererea avocatului lui Vlas, care invocase perioada extrem de mare petrecută de clienta sa în detenţie şi faptul că s-a prezentat de bunăvoie la poliţie, atunci când a aflat că este urmărită. Vlas şi-a uitat cheile în arest

Ioana Maria Vlas a părăsit Direcţia Cercetări Penale în jurul orei 19.05, spunând că este obosită şi nu poate face prea multe declaraţii. I-a transmis „toate cele bune“ lui Sorin Ovidiu Vîntu, faţă de inteligenţa căruia şi-a reafirmat admiraţia, şi a spus că nu ştie exact ce va face de aici încolo, dar că o să continue, cu siguranţă, să scrie.

„O să fie mai greu de acum. În arest mă simţeam bine. Singurul motiv pentru care am dorit eliberarea a fost pentru ca să pot avea grijă de ochii mei“, a povestit Vlas.

Din maşina care a dus-o spre casă a privit uimită străzile şi clădirile de afară repetând: „S-a schimbat totul, nu mai recunosc nimic“. Ajunsă în faţa blocului, şi-a dat seama că-şi uitase cheile de la apartament în arest. A petrecut câteva minute, debusolată într-o lume pe care a părăsit-o timp de cinci ani, după care s-a îndreptat către o emisiune televizată, unde fusese invitată.

Primul mesaj după ieşirea din arest i-a fost transmis lui Vlas chiar de către mama sa. „O aştept să vină acasă, că nu am văzut-o de şase ani“, a spus fericită, la aflarea veştii, Aglaie Ciorbă, care în prezent locuieşte în Cluj-Napoca. Sorin Ovidiu Vîntu i-a transmis „felicitări“

Fostul preşedinte al Comisiei parlamentare de anchetă în cazul „FNI“, Alexandru Sassu, consideră că, în ciuda numeroaselor investigaţii, niciuna dintre instituţiile abilitate nu a reuşit să ajungă la o concluzie clară cu privire la cei implicaţi. Referitor la eliberarea Ioanei Maria Vlas, el s-a arătat mai degrabă sceptic, spunând că aceasta „este doar un pion în acest joc, nu văd ce s-ar mai putea obţine de la ea“.

Sorin Ovidiu Vîntu, cel acuzat permanent de Vlas că ar fi cel care a condus, din umbră, prăbuşirea intenţionată a celor două fonduri, FNI şi FNA, s-a mulţumit să comenteze sec eliberarea din arest: „Felicitări! Nu am ce să spun în plus“, a declarat SOV. SCANDAL Dosarul „FNA“: amprente digitale şi acuzaţii de „cămătărie“ Ioana Maria Vlas părăsea România în plin scandal cauzat de prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii, în 22 mai 2000. Până în 27 martie 2003, atunci când aceasta era adusă în arestul Direcţiei Cercetările Penale din cadrul IGPR direct de pe Aeroportul Otopeni, singurele veşti despre Vlas au apărut sub forma unei înregistrări video, ajunse în ţară prin intermediul avocatului israelian Yoram Sheftel.

Cei prezenţi la momentul primei audieri în faţa procurorilor de la Parchetul General aveau să găsească, în locul imaginii luxoase de administrator al unei firme ce a înghiţit mii de miliarde de lei, o femeie îmbrăcată în trening, tunsă scurt, cu părul vopsit negru şi cu o pereche de ochelari de soare de aceeaşi culoare. Schimbarea radicală de imagine i-a bulversat complet până şi pe oamenii legii, cei care, pentru a înlătura orice posibilă îndoială, au identificat-o pe baza unei proceduri riguroase, pentru acea vreme, care a inclus amprentele digitale, comparate cu cele existente în baza de date a poliţiei. Uite Vîntu, nu e Vîntu

După o serie impresionantă de audieri, Ioana Maria Vlas a fost, în final, pusă oficial sub acuzare de către procurori. Principalul cap de acuzare: înşelăciune. Concret, anchetatorii afirmau că, în calitate de preşedinte al SC SOV Invest, în perioadele 1 aprilie- 1 decembrie 1999 şi 1 martie-20 aprilie 2000, Vlas ar fi indus şi menţinut în eroare 13.200 de investitori la Fond. La final, le-ar fi produs acestora o pagubă de peste 25 de miliarde de lei vechi (2,5 milioane de lei noi), calculată la nivelul anului 2000.

Iniţial, alături de Ioana Maria Vlas, în dosarul FNA au mai fost trimişi în judecată Sorin Ovidiu Vîntu şi Liviu Istrate. Vîntu fusese acuzat de instigare şi participaţie la abuz în serviciu în formă calificată. În iulie 2004 însă, Tribunalul Bucureşti decidea neaşteptat ca presupusele fapte ale lui SOV în dosarul FNA să fie reanalizate şi completate de procurori, iar Ioana Maria Vlas să fie judecată în continuare. Această soluţie a trezit suspiciuni cu privire la legalitate, însă CSM nu s-a sesizat. Vîntu avea să fie scos complet din dosar, fapt ce deschidea pretextul pentru nenumărate declaraţii din partea Ioanei Maria Vlas privind rolul lui SOV în scandalul FNA. Cel de „adevăratul vinovat de prăbuşirea Fondului“. Prima decizie: şapte ani după gratii

Pe 23 martie 2006, Tribunalul Bucureşti o condamna pe Ioana Maria Vlas la şapte ani de închisoare în dosarul FNA. Dosarul a ajuns în stadiul de apel, fiind retrimis, în final, spre rejudecare din cauza erorilor de procedură descoperite.

Practic, din acest moment, Vlas nu a mai avut decât două obiective. Primul, să atragă atenţia instanţei asupra adevăratului rol al lui Sorin Ovidiu Vîntu în scandalul FNA. Acesta a fost plimbat prin toată gama de epitete, dea lungul numeroaselor termene, de la „vinovatul din umbră“, la „cămătar“ şi încheind cu „un adevărat geniu“.

Al doilea obiectiv s-a concretizat printr-o serie impresionantă de cereri de eliberare din arest. Cea de săptămâna trecută a funcţionat.

La acel moment, avocatul lui Vlas argumenta că, în cazul în care noua decizie din dosarul FNA ar fi mai blândă, atunci starea de arest a clientei sale s-ar putea confunda cu acea pedeapsă şi că, în aceste condiţii, ar trebui pusă în libertate. AMENDA Vîntu, mai sărac cu 1.400 de euro Tot ieri, Sorin Ovidiu Vîntu a fost amendat cu 5.000 de lei (1.400 de euro) pentru că nu s-a prezentat, pentru a patra oară, la procesul Fondului Naţional de Investiţii (FNI), pentru a fi audiat. Curtea de Apel Bucureşti a constatat faptul că omul de afaceri avea cunoştinţă de termen, în condiţiile în care poliţia îi transmisese mandatul de citare. Puşi în faţa refuzului repetat al omului de afaceri de a se prezenta în sala de judecată, magistraţii au decis amendarea acestuia cu 5.000 de lei. Totodată, judecătorii vor emite un alt mandat de aducere, pentru termenul următor al procesului.

INTERVIU „Domnul Vîntu este binecuvântat“

În iunie 2006, înainte ca magistraţii să decidă dacă dosarul „FNI“ va fi rejudecat, Ioana Maria Vlas acorda un interviu spectaculos în exclusivitate pentru EVZ. Tema discuţiei: rolul lui Sorin Ovidiu Vîntu în prăbuşirea celor două fonduri de investiţii, în condiţiile în care Vlas ceruse instanţei reincluderea omului de afaceri pe lista acuzaţilor. În acel interviu, Ioana Maria Vlas declara că motivul pentru care SOV stă liniştit în tot acest scandal ar ţine de „persoanele influente, mormanele de bani şi toată teama de adevăr ascunse în spatele lui“. Continua considerând că pedeapsa iniţială primită de ea în instanţă - 20 de ani după gratii - s-ar datora unei sentinţe date, într-un interviu, de acelaşi personaj („Nu v-aţi convins până acum că domnul Vîntu este binecuvântat cu puterea de a schimba faţa lumii?“). Şi încheia ironic, afirmând, ca răspuns la o întrebare legată de condiţiile de detenţie, că: „În lumea pârnăiaşilor, «jmecherii de jmecheri» devin eroi. Câtă dreptate are, şi aici, domnul Vîntu!“.

MÅINE ÎN Evenimentul Zilei Interviu în exclusivitate cu Ioana Maria Vlas, după eliberare

Citiţi şi: "Vlas, analiză finală" "Ultimele zile ale FNI" "Bani cu lopata pentru privilegiati" "Scandalul FNI l-a ucis pe Petrovici" "Vântu a ordonat să semneze cu CEC-ul" "Memoriile Ioanei Vlas: "Unde nu-i cap, vai de dosarele penale"" "Cum a "scapat" Vintu de "oul fierbinte" FNI..." "CNVM a controlat, dar n-a sanctionat" ""Vintu nu s-a incurcat cu prosti"" ""Pohta ce-a pohtit!"" "Victima colaterala in procesul FNI" "Administratorul a patronat furtul banilor" "FNI a fost creat pentru a fi furat" "Dovada implicarii lui Vintu" ""N-a pierdut decat... FNI-ul"" "Betia puterii si victimele sale" "Vintu: "Cine nu asculta de ordinele mele pleaca!"" "Multi ministri au stat drepti in fata lui Vintu" "CEC-FNI, casatorie prin santaj" ""Adevarul meu despre FNI""

Ne puteți urmări și pe Google News