Operaţiunea „Aruncă hârbul din casă!“

Operaţiunea „Aruncă hârbul din casă!“

Peste trei săptămâni (sâmbătă, 19 aprilie), românii din toate oraşele mari îşi pot goli casele de deşeuri electronice şi electrocasnice. Odată depuse în stradă, deşeurile vor fi preluate de firmele de salubrizare şi transportate la rampele ecologice, aşa cum s-a întâmplat şi toamna trecută.

Odată depuse în stradă, deşeurile vor fi preluate de firmele de salubrizare şi transportate la rampele ecologice.   Ziua „marii debarasări“ nu a fost aleasă întâmplător, a explicat ieri ministrul mediului, Attila Korodi. „Această acţiune are loc cu o săptă mână înainte de Sărbătorile Pascale, când românii obişnuiesc să-şi cureţe casele“, a spus Korodi.

Vor fi implicate în proiect toate oraşele cu mai mult de 20.000 de locuitori, în total 110 oraşe, iar acţiunea se va extinde din toamnă şi în mediul rural.

Potrivit statisticilor oficiale, în gospodăria unui român există aproximativ 30 de kilograme de aparatură electronică şi electrocasnică, iar durata medie de utilizare a aparatelor este de 8 ani.

Ministerul Mediului îşi propune ca pe 19 aprilie să colecteze cel puţin patru kilograme de deşeuri pe cap de locuitor. Prima acţiune de debarasare a deşeurilor electronice şi electrocasnice a avut loc anul trecut, pe 3 noiembrie, când au fost colectate 600 de tone de aparate vechi, adică mai mult de jumătate din cantitatea colectată în întregul an.   „Marea debarasare are două principii: să determine autorităţile locale să colecteze aceste deşeuri şi să formeze o obişnuinţă în rândul populaţiei să scape de aparatura veche“, a declarat Attila Korodi, ministrul mediului. Concurează acţiunea lui Vosganian Dacă ministrul Korodi mizează pe receptivitatea românilor la acţiunea debarasării de aparatura învechită, ministrul economiei, Varujan Vosganian, a promis bani pentru acelaşi comportament.   În an electoral, Vosganian s-a gândit să acorde 50 de euro la achiziţionarea unuia dintre următoarele aparate electrocasnice: frigider, maşină de spălat sau aparat de aer condiţionat, cu scopul declarat de a reduce consumul de curent.

Ne puteți urmări și pe Google News