Becali, Mureşan şi Porumboiu, suspendaţi

Becali, Mureşan şi Porumboiu, suspendaţi

Gigi Becali, Iuliu Mureşan şi Adrian Porumboiu au fost suspendaţi, astăzi, de Comisia a Disciplină a FRF, pentru două luni şi amendaţi cu câte 12.000 de lei, în urma declaraţiilor jignitoare pe care le-au făcut în ultima vreme la adresa unor oficiali sau a arbitrilor, informează LPF.

Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, şi preşedintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureşan, au fost sancţionaţi în urma războiului mediatic pe care l-au dus în ultimele săptămâni, în care s-au jignit reciproc, şi în care Mureşan a acuzat şi mai mulţi arbitri că ar fi pro-Steaua.

Porumboiu a primit aceeaşi sancţiune după ce i-a acuzat pe arbitrii, de mai multe ori, că ar fi greşit în defavoarea Vasluiului.

Preşedintele de onoare al Ceahlăului, Gheorghe Ştefan, a fost sancţionat la rândul său cu o lună de suspendare şi o amendă de 10.000 de lei, tot din cauza afirmaţiior defăimătoare la adresa arbitrilor.

Membrii Comisiei au respins dosarul Dulca-UTA ca fiind nefondat. În acest caz, oficialii formaţiei arădene au reclamat faptul că jucătorul Alin Chiţa ar fi fost contactat înaintea meciului cu Universitatea Cluj, de către observatorul Cristian Dulca, pentru a nu juca la potenţial maxim.

Citiţi şi "Cod de conduită publică pentru conducătorii din Liga I"

(17:46)

Ne puteți urmări și pe Google News