Peste 150 de angajaţi ai fabricii de bere Bergenbier Blaj au intrat astăzi în grevă generală după ce negocierile dintre sindicat şi conducere au eşuat.
Producţia a fost oprită, iar oamenii s-au adunat în curtea fabricii unde au cerut ca o delegaţie specială să negocieze cu ei în numele companiei SC In Bev România, de care aparţine fabrica Bergenbier.
Preşedintele Sindicatului Liber Bergenbier, Iulian Varga, a declarat că angajaţii sunt nemulţumiţi de faptul că nu a fost semnat contractul colectiv de muncă, iar patronatul nu a acceptat creşterea cu 15 % a salariilor şi pachetul de salarii compensatorii.
Acesta a adăugat că sindicatul va depune o plângere penală împotriva conduceriii companiei pe care a acuzat-o că a încercat să înregistreze ilegal un acord care modifică anumite articole din contractul colectiv de muncă şi introduceau trei prevederi privind pauza de masă, reducerea salariului minim cu 200 de lei şi reducerea primei de vacanţă, care la nivel de ramură industria alimentară este egală cu salariul minim pentru muncitor calificat.
Sindicaliştii au anunţat că nu vor relua lucrul până când reprezentanţii companiei nu vor discuta cu ei.
(17:26)