Facultatea de Litere a luat startul în goana după studenţi
- Adam Popescu
- 18 martie 2008, 02:00
Porţile Facultăţii bucureştene rămân deschise până joi pentru tinerii interesaţi de una dintre specializări. Anul acesta, sunt puse la bătaie peste 3.000 de locuri la buget şi taxă.
„Zilele Porţilor Deschise“ au început ieri la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii din Bucureşti. Studenţii de azi le vor oferi liceenilor informaţii despre admiterea 2008, le vor pune la dispoziţie broşura candidatului contra sumei de 10 lei şi le vor răspunde la întrebările legate de specializări şi de profesori. Evenimentul ţine până joi, la sediul din strada Edgar Quinet, şi de vineri până duminică, la Rectoratul Universităţii din Bucureşti, în cadrul Târgului Educaţiei. În fiecare zi, până joi, după ora 14.00, sunt organizate cursuri deschise la care pot participa toţi cei interesaţi de un profil anume. Şi în acest an, facultatea vrea să-i convingă pe viitorii studenţi că „Numele mari se formează cu Litere“. Oferta pentru 2008 Elevii şi studenţii pot opta pentru studii în domeniile Limba şi Literatura română-Limbă şi Literatură Străină, Comunicare şi Relaţii Publice, Relaţii internaţionale şi studii europene, Etnologie şi folclor, Biblioteconomie şi Ştiinţa Informării, Asistenţă managerială şi secretariat. Probele de concurs constau în examen scris numai pentru Secţia de Comunicare şi relaţii publice şi Relaţii internaţionale. Studii europene. Pentru toate celelalte specializări admiterea se va face pe baza unui concurs de dosare, la care vor conta media de la bacalaureat, în proporţie de 50%, şi mediile din timpul liceului la limba română şi prima limbă străină studiată, fiecare cu 25%. Noutăţi şi puncte slabe Pentru promovarea imaginii facultăţii, prodecanul Oana Chelaru Murăruş a spus că „se doreşte organizarea unui ciclu de conferinţe adresate publicului larg, cu invitaţi celebri şi cadrele didactice ale facultăţii“. De asemenea, conducerea are în plan şi organizarea unei reţele de alumni pe modelul celor existente la universităţile din afară. Pe de altă parte, prodecanul a admis că site-ul este „punctul nevralgic al facultăţii“ la ora actuală. Murăruş a adăugat că „informaţii utile există pe site-ul Universităţii din Bucureşti, însă ar fi nevoie de un site propriu“. Cursuri deschise, cu legitimare Daniela Săvuică şi Mihaela Moclova, eleve în clasa a XII-a la Şcoala Centrală din Capitală, au fost şi anul trecut la Facultatea de Litere pentru a se interesa de condiţiile de admitere. „Am participat şi în 2007 la cursurile deschise de la Facultatea de Litere, la un seminar de italiană şi pentru că nu ne-am prezentat la începutul orei, profesoara ne-a poftit afară la pauză“, a mărturisit Mihaela Moclova. Eleva spune că este interesată de limbile străine, dar nu va opta pentru italiană în urma participării la seminarul de anul trecut, ci mai degrabă pentru engleză şi o altă limbă nordică. Colega ei, Daniela Săvuică, este interesată de domeniul comunică rii şi va încerca anul acesta la trei facultăţi, pentru a fi sigură de reuşită: „Vreau să dau la Litere, Secţia Comunicare şi Relaţii Publice, apoi la SNSPA (Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administraţie - n.r.) şi la Jurnalism“. Nu se poate fără meditaţii Pentru examenele viitoare, elevele de la Şcoala Centrală au mărturisit că fac meditaţii la limba română şi la engleză. „Trebuie să facem nişte ore suplimentare la gramatică pentru că, deşi suntem la secţia de filologie, avem o singură oră de gramatică pe săptămână. Am rămas la nivelul gramaticii de clasa a VIII-a“, spun ele. De altfel, cele două liceene spun că majoritatea colegilor lor iau meditaţii pentru a intra la facultate. Costul aproximativ a două ore de meditaţii se ridică la 50-60 de lei pentru fiecare materie. ATELIERE Programul „Zilelor Porţilor Deschise“ Astăzi, de la 11.00, Mircea Cărtărescu va vorbi timp de o oră despre „Direcţiile literaturii române de azi“, în Amfiteatrul Bălcescu. Mâine, între orele 10.00 şi 12.00, va avea loc o întâlnire cu redactorii revistelor „aLtitudini“, „Dilema Veche“, „Idei în Dialog“, „Observator cultural“, „Noua literatură“ şi „România literară“, în Biblioteca Facultăţii, la etajul 1. Între orele 12.00 şi 13.00, cei interesaţi de comunicare şi relaţii publice vor putea participa la atelierul „Istoria sensibilităţilor. Reprezentări ale peisajului“, din Amfiteatrul Odobescu. În acelaşi interval orar, în Sala de Consiliu, Colectivul de Etnologie şi Folclor organizează atelierul „Noi şi ceilalţi“. De la orele 13.00-14.00, va avea loc „Eurostudent“, un atelier pregătit de studenţii de la specializarea Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, în Amfiteatrul Odobescu. La „Profesiunile informării în societatea contemporană“, profesori, studenţi şi invitaţi speciali vor discuta în Sala de Consiliu.