MIRCEA CĂRTĂRESCU: „În lumea românească, politica paşilor mici serveşte doar escrocilor politici şi ticăloşilor“.
Planuri secrete de colaborare pre şi postelectorală între PSD şi PNL au fost de curând dezvăluite în presă. Autorii lor sunt strategii maligni ai PSD-ului, Adrian Năstase şi Viorel Hrebenciuc. Nici o surpriză până acum. Oamenii ăştia fac, vorba poetului, ce fac de mult: trag sfori, pun la cale şmecherii politicianiste pentru propria supravieţuire, într-un joc autonomizat pervers: partidelor nu le mai pasă de naţiune, sunt caste închise şi autoreproducătoare. Ceea ce mă şochează, iarăşi şi iarăşi, chiar dacă ar fi trebuit să mă obişnuiesc de mult cu faptul că PNL-ul de azi nu mai e cel de dinaintea lui 2004, este reacţia pozitivă a liderilor PNL: pentru Crin Antonescu şi alţii, o alianţă cu PSD pare normală, chiar dezirabilă. Căci liberalii trec azi pe planul al doilea până şi interesele lor vitale, inclusiv cele economice, faţă de motorul adevărat al oricărei acţiuni pe care o întreprind: ura teribilă faţă de Traian Băsescu.
Încă mă uimeşte tot mai strânsa legătură dintre liberali şi social-democraţi. Cât timp s-a mai putut spera într-o reformă a PSD, liberalii parcă tot mai aveau, cât de cât, o justificare, măcar pragmatică, pentru actul profund imoral de a avea comerţ subteran cu opoziţia. Astăzi însă, când partidul lui Iliescu intră într-o nouă glaciaţiune, ei împing alianţa asta contra naturii până la orbire, viciu, absurditate. Să te aliezi cu dracul până treci puntea mai era de-nţeles câtă vreme făceai cârdăşia cu drăcuşori mai spălăţei ca Geoană. Dar azi, să rămâi aliat cu PSD-ul, să votezi mai departe numai ce-ţi dictează ei şi interesele lor, doar ca să te menţii la putere, înseamnă să-ţi aduci în casă personajele cele mai sinistre ale politicii noastre. Ce poate fi o alianţă Năstase-Tăriceanu decât o tovărăşie de drum dintre cele cunoscute din epoca instalării comunismului? Cum poate fi Tăriceanu atât de orb să nu vadă că va avea soarta tovarăşilor de drum de atunci? Năstase e o forţă malignă ce nu poate fi oprită până ce nu va fi total anihilată politic. Un politician onest nu poate avea comerţ cu el, cum nu poate avea cu Vadim Tudor. Liberalii au mai fost târâţi de PSD în aventuri politice iresponsabile, au mai făcut, prin PSD, alianţe dintre cele mai ruşinoase, cu PRM, cu PC, cu toţi extremiştii şi securiştii. Astăzi, ei se gândesc la o posibilă guvernare lângă Iliescu, Mitrea şi Năstase, fără ca acest gând, numai, să-i umple de silă pentru derapajul moral al partidului lor.
Am ajuns să mă-ntreb de ce, în definitiv, cele două partide care pun în balanţă, pe un tas binele public, iar pe altul ura pentru un singur om, nu fuzionează o dată, ca să ştim şi noi o treabă. Ca să nu ne mai întrebăm cum e posibil ca două partide principial incompatibile şi care au o istorie postdecembristă de adversitate totală să ajungă la o atât de degradantă bătaie pe burtă. Mai cinstiţi, liberalii ceilalţi, „de dreapta“, s-au amestecat indiscernabil cu PD-ul, şi mişcarea poate nici n-a fost chiar atât de proastă. De bine, de rău, s-a configurat un pol de dreapta, nu mai luăm lupul drept oaie, nu ne-mbătăm nici cu apă de trandafiri, ştim cum stăm. Va fi un partid popular, băsescian. Cinstit ar fi ca şi de partea cealaltă lucrurile să devină clare: partidul lui Năstase, alcătuit din PSD şi PNL. Dacă Năstase va deveni preşedinte, Tăriceanu va fi prim-ministru, iar partidul lor, să zicem Partidul Progresist, Partidul Căii Drepte, Partidul Mântuirii Neamului sau cum vor avea inspiraţia să-i zică, ne va călăuzi în anii următori către Congo-ul mult visat.
În acest context, uninominalul de curând votat nu e nici pe departe o victorie a clasei politice româneşti, ci o scorneală pesedisto-liberală de toată jena. El vine la pachet cu legea prin care inculpaţi ca Năstase îşi uşurează mult soarta în tribunal, cu victoria lui Voiculescu împotriva CNSAS, cu reactivarea crocodililor politici, cu toată restauraţia la care asistăm neputincioşi de câteva luni încoace. Nu e o jumătate, ci un sfert de schimbare de sistem electoral. Veţi spune: mai bine o mică reformă decât o revoluţie riscată. Aşa este, dar numai într-o societate care funcţionează. În lumea românească, politica paşilor mici serveşte doar escrocilor politici şi ticăloşilor, care au timp să se replieze, să alunece din nou din mâinile legii şi-ale electoratului. Niciunul dintre beneficiile majore ale trecerii la sistemul uninominal, şi mai cu seamă atât de dorita însănătoşire a vieţii noastre politice, nu se realizează prin acest sistem al compromisului. În schimb, vicii ca posibilitatea de scădere, în anumite condiţii, a pragului electoral, vor avea efecte perverse majore, ca admiterea mai departe în parlament a partidelor de buzunar, ca PC, PRM, PNG şi altele din aceeaşi plămadă. Ne-ntoarcem, cu uninominalul nostru original, la vechiul dicton: „Parturiunt montes, nascitur ridiculus mus“...
Recomandările noastre
