Premierul s-a întâlni astăzi cu reprezentanţii CSM, ai Ministerului Justiţiei şi ai Ministerului Economiei şi Finanţelor.
În declaraţia de presă susţinută la finalul discuţiilor cu membrii conducerii Consiliului, premierul a afirmat că instituţia va primi un nou sediu, iar magistraţii vor beneficia de venituri suficiente pentru a asigura independenţa justiţiei, solicitând însă ca procesele deschise de magistraţi pentru anumite drepturi salariale să nu devină o practică.
De asemenea, el a amintit că politica salarială este decisă de Guvern, iar deciziile favorabile obţinute în justiţie de magistraţi care au solicitat acordarea unor drepturi salariale au "bulversat" bugetul.
Tăriceanu a mai precizat, în urma reuniunii, că întâlnirea a fost gândită pentru a găsi cele mai bune căi pentru a asigura independenţa şi eficienţa justiţiei.
"Separaţia puterilor în stat nu presupune lipsa dialogului. Atât Guvernul cât şi CSM au responsabilităţi în procesul de reformă a Justiţiei astfel încât această reuniune este normală", a declarat premierul.
Tăriceanu a vorbit şi despre sistemul de salarizare al magistraţilor. El a atras atenţia asupra faptului că Executivul este cel care face politica salarială în România. Astfel, decizii ale instanţelor care au acordat drepturi salariale în ultima vreme nu ar trebui să mai fie o practică în viitor, a explicat primul-ministru. "Se creează distorsiuni nu numai între magistraţi şi ceilalţi salariaţi, dar şi între magistraţi", a explicat el. De asemenea, premierul a infirmat zvonurile potrivit cărora ar exista un proiect de modificare a actualului sistem de pensii pentru magistraţi.
În ceea ce priveşte lipsa de personal din sistemul judiciar, aceasta nu se datorează lipsei de bani, potrivit primului-ministru. "Avem o problemă a selecţiei şi o lipsă de apetenţă a absolvenţilor şi chiar o lipsă a competenţei profesionale", a spus el.
Preşedintele CSM, Lidia Bărbulescu, a declarat că a dorit încă de la începutul mandatului să deschidă o relaţie de colaborare cu puterile statului. "Personal sunt mulţunită şi am speranţe în continuarea relaţiilor cu primul ministru", a spus Bărbulescu. Preşedintele Consiliului a adăugat că a fost asigurată de premier că CSM va primi sprijin pentru rezolvarea problemei privind un viitor sediu pentru instituţie.
La discuţii au participat şi ministrul interimar al Justiţiei, Teodor Meleşcanu, consilierul juridic al premierului, Tudor Chiuariu, secretarul general adjunct al Ministerului Justiţiei, Iulia Scântei, şi Daniela Dascălu, secretar de stat în Ministerul Finanţelor.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a fost pentru prima dată în sediul CSM, instituţie cu care a avut de-a lungul mandatului său dispute, pornind de la telefonul dat de şeful Executivului fostului procuror general Ilie Botoş în ziua reţinerii lui Dinu Patriciu, în mai 2005.