Brăţările dacice vor fi expuse, pentru ultima dată în afara Capitalei, la Muzeul Olteniei din Craiova, între 28 februarie şi 17 martie.
„Noi o numim o expozi- ţie-eveniment pentru că e ultima dată când brăţările dacice vor putea fi văzute într-o expoziţie deschisă în provincie. Asta deoarece ele au fost deja
clasate ca tezaur UNESCO şi va fi foarte greu să le mai scoatem şi să le aducem într-o expoziţie“, a declarat directorul muzeului, Mihai Fifor. În Secţia de istorie-arheologie a Muzeului Olteniei vor fi expuse cinci brăţări, din totalul celor 10 piese descoperite în rezervaţia arheologică Grădiştea Muncelului, din Hunedoara. Valoarea unei singure brăţări este de 1,6 milioane de euro.
Obiectele de patrimoniu au sosit încă de ieri în Craiova, cu un transport special asigurat de jandarmerie. „Pe toată perioada expunerii, la Craiova vor fi luate măsuri de securitate extreme. Paza va fi asigurată de jandarmerie, poliţie şi de Direcţia de Pază a Consiliului Judeţean Dolj“, a mai spus Fifor.
Potrivit acestuia, valoarea unei singure brăţări este de 1,6 milioane de euro. Programul de vizită al muzeului este zilnic, între orele 10.00 şi 18.00, cu excepţ ia zilei de luni, în care muzeul este închis.