Dorinţa lui Dumitru Dragomir, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, şi a mai multor echipe din Liga I ca delegarea arbitrilor să se facă în retur prin tragere la sorţi a stârnit reacţii dure din partea federaţiei.
Ionuţ Lupescu, directorul general al FRF, care a delegat arbitrii în prima parte a campionatului, crede că Dragomir, prin susţinerea acestei idei, vrea „să se pună bine cu anumite cluburi“, iar grupările doresc „să apese pe butoane“. „Există o hotărâre a Comitetului Executiv din iunie anul trecut prin care s-a stabilit foarte clar cine face delegările. Dacă se schimbă, să se schimbe la începutul campionatului, nu la mijlocul lui“, a declarat Lupescu.
În turul Ligii I, mai multe echipe au susţinut că formaţia CFR Cluj, actualul lider al campionatului, a fost avantajată de arbitri. „Eu n-am auzit pe nimeni să se plângă de arbitraj. CFR a jucat cel mai bine, de aia e pe primul loc“, a ripostat Lupescu, acuzat în august 2007 de patronul stelist Gigi Becali că primeşte bani de la Dinamo pentru a trimite anumiţi arbitri la meciurile „câinilor roşii“. (Mediafax)