Explozie puternică în Constanța. Incendiu în portul Tomis

Explozie puternică în Constanța. Incendiu în portul Tomis

Mai multe echipaje de pompieri, precum și o navă de salvare, intervin pentru stingerea unui uriaș incendiu izbucnit la un iaht ancorat în portul turistic Tomis din Constanța. Incendiul s-ar fi declanșat în urma unei explozii la bordul ambarcațiunii

Cel puțin 10 pompieri, cu două autospeciale de stingere ale ISU Dobrogea, acționează pentru stingerea incendiului. Li s-au alăturat și membrii echipajului navei SAR Apollo, a Agenției de Salvare Vieți Omenerști pe Mare (ARSVOM), care intervin cu un tun cu apă. La locul incendiului a ajuns și o ambulanță SMURD.

Potrivit martorilor care stau la terase, la bordul iahtului "Bavaria", ancorat în portul Tomis, s-a auzit o bubuitură puternică, urmată de un incendiu. Se pare că a explodat rezervorul, iar combustibilul s-a imprăstiat pe luciul apei, cuprins de flăcări uriașe. Incendiul a luat amploare.

În scurt timp, flăcările uriașe s-au extins și la alte două ambarcațiuni vecine. Primii care au intervenit au fost marinarii echipajului de pe nava Apollo, aparținând ARSVOM, care s-au folosit de tunul de apă. Incendiul a fost localizat după intervenția pompierilor. Nu au fost victime, persoanele din iahturi reușind să se salveze la timp. ISU Dobrogea va stabili cauza deflagrației.