„Europa”, una dintre cele mai frumoase corăbii din lume, la 108 ani

„Europa”, una dintre cele mai frumoase corăbii din lume, la 108 ani

„Europa” cu toate pânzele sus. O imagine de vis. Un velier de tip barc de 56 de metri, lat de 7,5 metri şi cu un pescaj de 3,3 metri

Pavilionul este olandez. Are 30 de vele – inclusiv şase vele suplimentare „studding sails” – cele din extremităţile vergilor, însumând 1.250 de metri pătraţi de suprafață velică.

Atinge o viteză de croazieră, cu vânt bun, de 13 noduri. Echipajul standard e de 64 de marinari. Doamna are 108 de ani, a fost lansată la apă în Germania, la Hamburg, în 1911 şi numele  ei de „fată mare” a fost Senator Brockes.

A servit, o perioadă, ca navă-far, până în 1985, la revărsarea Elbei, când un olandez a cumpărat-o şi a transformat-o, în nouă ani, într-un barc cu artimon, asemănător cu Mircea al nostru, numai că mai mic, cu o suprafaţă velică supra-dimensionată pentru tonajul său şi, deci, mai rapid.

În 2012 şi 2013 a dublat Capul Horn, loc de care şi vapoarele mari şi moderne se feresc, preferând Strâmtoarea Magellan. Între 2013 şi 2014 a făcut înconjurul lumii cu dublarea a două capete: Horn şi Capul Bunei Speranţe. Long live to Europa!

 

Ne puteți urmări și pe Google News