Partii de schi langa Sibiu

Un investitor privat a deschis doua partii de schi in satul Tocile, la mai putin de zece kilometri de fosta Capitala Culturala Europeana.

Sibienii care vor sa schieze, dar si turistii care trec prin Sibiu nu mai trebuie sa bata drumul de 35 de kilometri pana la Paltinis sau cel de peste 60 de kilometri pana la Balea Lac.

Asta pentru ca, dupa mai mult timp de asteptare, un investitor privat a pus la punct doua partii de schi in satul Tocile, la numai zece kilometri de Sibiu.

Teleschi si instalatii de nocturna

Astfel, pe drumul care leaga Sibiul de Sadu, in satul Tocile, sibianul Dan Buta a inaugurat oficial, la sfarsitul saptamanii trecute, cea mai noua partie de schi din sudul Ardealului. Partia, cu o lungime de peste 200 de metri, este amplasata pe versantul unui deal, aflat chiar sub munti.

Amatorii sporturilor de iarna vor avea la dispozitie un teleschi cu o lungime de 400 de metri si vor putea schia si noaptea, partia fiind dotata cu instalatie de nocturna. 

Tunuri de zapada artificiala

Astazi vor fi inaugurate si cea de-a doua partie, precum si instalatia de transport pe cablu. Pentru a fi sigur ca vremea nu-i va juca vreo festa, investitorul sibian a cumparat tunuri de zapada artificiala, care este zilnic batatorita cu o masina speciala. In plus, instalatia de iluminat nocturn este alimentata cu energie electrica de la un generator propriu de curent.

„De patru ani tot caut terenuri pe langa Sibiu pentru a face aceasta partie, si cei de la Tocile au fost cei mai receptivi, ca sa zic asa, si am concesionat terenul. Am investit aici pana acum aproximativ 150.000 de euro si inca nu e totul finalizat. Nu ma gandesc cand o sa amortizez investitia pentru ca avem planuri pe timp indelungat”, sustine Dan Buta.

Omul de afaceri adauga faptul ca intentioneaza sa construiasca si o pensiune, iar iarna viitoare partia mare va fi prelungita astfel incat sa ajunga de la 400 la 800 de metri si apoi la 1.200 de metri.

Partie de agrement Desi abia a fost inaugurata, partia de la Tocile nu a dus lipsa de clienti. In weekendul trecut, aproape 1.000 de sibieni au venit sa-si incerce abilitatile de schiori. „Nu i-am facut reclama pentru ca nu vrem sa fie aglomerat. Mai bine mai putina lume, care sa schieze mai mult. Nu este o partie de viteza, ci una de agrement. Avem scoli de schi pentru copii care deja au venit si au inchiriat partia”, mai spune Dan Buta.

Cei mai multi dintre cei care au ales sa schieze pana acum la Tocile sunt cei mici, dar nici adultii nu au ramas indiferenti fata de noua partie.

UTIL

50 de lei o noapte de cazare la pensiune

Sibienii si turistii interesati sa schieze pe partia de la Tocile trebuie sa stie ca pentru 20 de urcari cu teleschiul pretul este de zece lei, pentru adulti, si cu trei lei mai putin in cazul copiilor. In capatul partiei exista un minibar, unde bauturile calde se vand la pretul de doi lei, iar un suc la 0,5 litri - cu patru lei. Sandviciurile au preturi cuprinse intre 2,5 si 5 lei.

Langa partie exista un stand de unde se pot inchiria si ATV-uri. O tura cu ATV-ul in poligonul special amenajat costa 2 lei. Turistii care vor sa se cazeze in apropierea partiei pot opta pentru una dintre zecile de case de vacanta si pensiuni situate in satul Tocile.

Astfel, la o pensiune, pretul la cazarea intr-o camera cu doua paturi variaza intre 50 si 100 de lei pe noapte, in functie de gradul de confort oferit. In schimb, turistii interesati sa inchirieze o vila de vacanta trebuie sa plateasca intre 250 si 600 de lei pentru o noapte.

Ne puteți urmări și pe Google News